0.5 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăSportFotbalIstvan Kovacs, delegat la un nou meci de top în Champions League!...

Istvan Kovacs, delegat la un nou meci de top în Champions League! Va arbitra duelul Juventus – Benfica

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre Juventus Torino și Benfica Lisabona, programat miercuri, de la ora 22:00, pe Juventus Stadium, în ultima etapă a fazei principale din Liga Campionilor.

UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze confruntarea dintre Juventus și Benfica, un meci crucial în contextul noului format competițional al Ligii Campionilor. Arbitrul va fi ajutat de o brigadă românească formată din Mihai Marica și Ferencz Tunyogi ca arbitri asistenți, iar Horațiu Feșnic va fi al patrulea oficial. Sistemul VAR va fi gestionat de olandezul Pol van Boekel, asistat de grecul Angelos Evangelou.

Kovacs, responsabil pentru un duel decisiv în Champions League

Juventus se află pe locul 17 după șapte etape, cu 12 puncte, și are deja asigurată prezența în play-off-ul pentru optimile competiției. De cealaltă parte, Benfica ocupă locul 21, cu 10 puncte, și are nevoie de un rezultat pozitiv pentru a rămâne în cursa europeană. Echipa portugheză vine după o înfrângere spectaculoasă în etapa anterioară, 4-5 cu FC Barcelona, și este presată să obțină un rezultat favorabil.

Istvan Kovacs continuă seria de delegări importante în actualul sezon al Ligii Campionilor. Până acum, arbitrul român a condus patru partide de top: Real Madrid – Borussia Dortmund (5-2, 22 octombrie 2024), Inter Milano – Arsenal (1-0, 6 noiembrie 2024), Bayern Munchen – Paris Saint-Germain (1-0, 26 noiembrie 2024) și Steaua Roșie Belgrad – PSV Eindhoven (2-3, 21 ianuarie 2025).

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă