0.3 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSpecial"Cu degetu-n gura" si cu inima-n chiloti

„Cu degetu-n gura” si cu inima-n chiloti

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]


Mike Mills a fost comparat de criticii americani, dupa ce a iesit filmul sau de debut cu Spike Jonze si Sofia Coppola. Nu as merge asa departe. Mills nu are nici inventivitatea ori nonsalanta inteligenta a lui Jonze si nici acuitatea vaga, vatuita a Sofiei Coppola. Dar se straduieste, dovada aceasta ecranizare dupa romanul lui Walter Kim, care poate fi definita intr-un singur rand prin dorinta de a fi o poveste umana.

Filmul demareaza insa pe o pista voit falsa, dar luata in serios, ea il poate deruta pe spectatorul care nu vede o drama in faptul ca un tanar de 17 ani isi suge degetul. Tanarul cu pricina (interpretat de Lou Pucci) pare decupat din „Elephant”-ul lui Gus Van Sant, avand ceva si din personajele feminine ale Sofiei Coppola din „Virgin Suicides”/”Sinuciderea fecioarelor”. Este un adolescent complet ermetic fata de lumea din jur, dar lasand sa se intrevada furtuni interne si mari rezerve de cinism. Optiunea lui Mills e de a incepe cu inceputul – cu faptul ca Justin isi suge degetul, fapt devenit problema cand dentistul sau, un hippiot cu aere de guru (interpretat, stangaci ca de obicei, de Keanu Reeves) ii da de inteles ca gestul ar ascunde o mare problema psihologica. Nu trebuie sa fii psiholog si nici new age-ist ca sa te prinzi cam ce problema poate avea Justin daca inca isi suge degetul. Creste, e in perioada in care are probleme cu tot universul, nu s-a desprins de fusta mamei, dar nici nu are curajul sa sara din cuib. Iar problemele sunt cu atat mai mari cu cat nici cei mari nu sunt prea siguri de ei.
Daca in multe parti da impresia ca face teoria chibritului ori ca exploateaza deficitar niste situatii, filmul are alte puncte de rezistenta: actorii. Lou Pucci e un fel de Johnny Depp mic, la fel de delicat, dar cu mult mai „rau” pe dinauntru. Tilda Swinton e o mama care se straduieste sa faca fata unui rol cu care nu se prea impaca, acela de mama de adolescent. Dar mult mai pregnanti sunt Vincent D'Onofrio si Vince Vaughn, distribuiti in contre-emploi, dar extrem de puternici. Primul isi demonstreaza cameleonismul facandu-ne sa regretam ca nu e avut in vedere pentru roluri principale. Ce diferenta intre serialul TV „Lege si ordine” si acest film unde e perfect in rolul unui tata atat de stangaci si atat de prostut in relatia cu fiul sau! Vince Vaughn lasa acasa accentele maladive pentru a deveni un profesor apropiat de elevii sai pana la a le cumpara bere si a-i scana pe dinauntru. Talentul scenaristului Mike Mills poate nu e vizibil in termeni geometrici, de constructie a povestii, dar e prezent in definirea personajelor care evolueaza lent (cu exceptia dentistului lui Keanu Reeves. Tema filmului nu e numai cresterea, maturizarea, ci si dependenta. Dependenta de obisnuinte, de medicamente, de succes, de dragoste, de frica, de ceilalti, de aparente, de droguri. Chiar daca nu raspunde la toate intrebarile, filmul lui Mike Mills, ingrijit lucrat, pe linia noului trend in care se incadreaza Sofia Coppola, Zach Braff sau Peter Hedges, are suficienta substanta umana si e o constructie suficient de puternica pentru un bun film de debut.

„Cu degetu-n gura”/”Thumbsucker”-2005, regia si scenariul Mike Mills, dupa romanul lui Walter Kim, cu: Lou Pucci, Tilda Swinton, Vincent D'Onofrio, Keanu Reeves, Vince Vaughn, Kelli Garner. Distribuit de New Films International Romania.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă