-0.4 C
București
vineri, 7 februarie 2025
AcasăSpecialPana de inspiratie la "A doua sansa"

Pana de inspiratie la „A doua sansa”

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Trebuia sa se intample odata si-odata: titlurile romanesti adaptate ale unor filme americane au ajuns sa se repete. „Dreamer: Inspired By A True Story” e adus acum pe ecrane de Media Pro Pictures Distribution cu titlul „A doua sansa”, desi titlul (deloc original, altfel) fusese revendicat inca din 1999 de Guild Film, care „tradusese” la fel titlul „Hope Floats” (filmul respectiv fiind o comedie romantica lesinata realizata de Forest Whitaker, in care jucau Sandra Bullock si Harry Connick).
Iata ca, printr-o ironie a sortii, si acest al doilea film care ajunge la noi cu titlul „A doua sansa” este tot o productie mediocra gemand de stereotipii. Intr-atat incat, ca niciodata, ti-e foarte usor sa schitezi inca de la inceput liniile generale ale subiectului. Opera a unui debutant, John Gatins, si inspirat din evenimente reale (asa cum scrie in titlul original, la santaj), „Dreamer” isi trage seva mai degraba din „National Velvet”, filmul care in 1944 o lansa pe Elizabeth Taylor, filon trecut de scenaristi prin „International Velvet”, care in 1978 lansa cariera unei mici actrite, Tatum O'Neal, care n-a confirmat in timp. Sa vedem ce-o sa se intample cu Dakota Fanning, care din 2000 incoace, de la rolul din serialul „Spitalul de urgenta”, a ajuns sa stranga mai multe roluri (28) decat ani (12). Dakota Fanning nu e un copil dulce. Ea este o actrita, dovada ca de multe ori fura scenele partenerilor ei mai mari, Kurt Russell, Kris Kristofferson, Elizabeth Shue sau Luis Guzman, poate pentru ca n-a apucat inca sa se rodeze in prea multe roluri medii. E de-a dreptul induiosatoare seriozitatea acestei fetite care se ia in serios intr-o poveste hipica de familie spusa mediocru si redundant de un regizor care tricoteaza primul film dupa un scenariu propriu bricolat din clisee.
Cand ai de-a face cu filme mediocre despre cai, gasesti o scapare spunandu-ti ca poti admira caii. Teoria e spulberata de filmul de fata, care degaja atatea paralelisme „intelepte” si atatea sentimente frumoase incat si caii devin o povara. E adevarat, distributia te poate induce usor in eroare. Dar cat de credibil e Kurt Russell in postura de fiu al lui Kris Kristofferson cand diferenta de varsta dintre cei doi este de 15 ani, iar cea fizica e aproape inexistenta (pentru ca parul lui Russell e vopsit)? Cat de imprevizibila e alegerea lui Kris Kristofferson in rolul unui vechi crescator de cai de curse, incapatanat, dar de treaba? Dar, mai ales, cat de noua poate fi povestea unui cal de curse al carui traseu de la postura de animal ranit, pe punctul de a fi sacrificat basculeaza, ca si norocul familiei, spre succes, bani si fericire? Pe langa locuri comune, scenariul are ambitia, la un moment dat, sa forteze nota si sa faca din fetita proprietara calului, s-o inarmeze cu contracte, cronometru si cafea. Care tata ar face asta cand ferma si casa ii sunt ipotecate? Scenariul cade, printre altele, si in pacatul de a face din fetita supercopilul in stare nu numai sa se descurce in hatisul afacerilor, sa dea replici prompte obraznicilor alora mari, dar si sa functioneze pe post de confident si de psihoterapeut pentru parinti si pentru jocheul mexican care viseaza urat, fiind traumatizat in urma unui accident. Personajele mature sunt prinse cu ace de siguranta in patratelele adecvate: mama chelnerita, discreta, dar calda; patronul arogant si rau (David Morse pare scos din galeria ciocoilor lui Duiliu Zamfirescu); slujbasii mexicani cu suflet mare (filmul face o discreta propaganda pe fata in favoarea tolerantei, dar el de fapt face discriminari); tatal dur, dar bun care preia genele tatalui sau la fel de incapatanat, transmitandu-le fetitei. Marturisesc ca nu m-am putut concentra pe cai din cauza filmului. „Da' cu calul ce-ati avut?” devine o intrebare legitima.
„A doua sansa”/”Dreamer: Inspired By A True Story”- 2006, scenariul si regia John Gatins, cu: Kurt Russell, Dakota Fanning, Kris Kristofferson, Elizabeth Shue, David Morse, Luis Guzman. Distribuit de Media Pro Pictures Distribution.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă