Berlinala continua in ritmul ei obisnuit. Cozi cu jurnalisti pentru intrarea in sali, cozi la calculatoare, filme care unora le plac iar pe altii nu-i tin in scaune, conferinte de presa, fotografi care urla la vedete ca sa le atraga atentia, cinefili simpli care stau si ei la cozi pentru bilete sau cinefili mai putin fericiti care se itesc pe dupa cameramani numai ca sa-si vada idolii la intrarea in sala, vanzatoare care te roaga sa le faci cadou geanta primita din partea organizatorilor. A trecut si Marilyn Manson prin urbe, care si-a anuntat noul proiect, filmul „Phantasmagoria – The Visions Of Lewis Carroll”, pe care vrea sa-l regizeze si in care va si juca.
Filmele se joaca si ele cu oglinzi. Unele reusesc sa reflecte realitatea, altele doar franturi. Oglinzile sunt mate, multiple, pur si simplu nespalate sau ca niste vitralii kitsch. In ultima categorie intra cel mai recent film al lui Chen Kaige, „Wuji”/”The Promise”, cel mai scump film din istoria cinematografului chinez. Si poate si cel mai snob, vin si spun, pentru ca e in trend-ul lansat de „Tigru si dragon”, dar cu efecte numerice care intrec orice masura posibila (dau in desene animate) si cu o risipa nemasurata de culori, voaluri, pene. Legenda capata astfel culorile unei „Rapiri din serai”. Probabil ca moda filmelor asiatice de acest gen va face ca cinematografia chineza sa devina un fel de cinematografie indiana care sa faca legende cu efecte speciale, culori vii si petale de cires unduindu-se spre pamant – pe banda rulanta. Filmul a fost prezentat in afara competitiei, dar cu o sala din care nu s-a prea iesit, curios.
Tot in afara competitiei am vazut un alt film dezamagitor, dar din alte motive – „V for Vendetta”, realizat de James McTeigue dupa scenariul Fratilor Wachowski. Asteptata distopie pentru care Natalie Portman s-a ras in cap iar Hugo Weaving a purtat tot timpul o masca plictisitoare in primul rand pentru ca vine cu o poveste compilata. Fratii Wachowski au copiat din nou, dar acum se vede clar. Filmul strange o gramada de fire, te trimite si la „Fantoma de la Opera”, si la „Brazil”, si la „Matrix”, dar fara a fi mai mult decat o compilatie garnisita cu efecte speciale – printre care o mare explozie a Parlamentului britanic. Si aici a fost sala plina, nici aici, curios, nu s-a plecat. Natalie Portman, John Hurt, Hugo Weaving, Stephen Rea au venit sa apere filmul prezentat in premiera mondiala si in afara competitiei.
In competitie am vazut doua filme cu o buna tema, dar inegal tratata. „Der freie Wille”/”Liberul arbitru”, de Matthias Glasner, e o poveste lunga cat o zi de post (163 de minute) despre un violator in serie care iese de la nebuni si incearca sa-si schimbe naravul. Demarat frust, cu un viol in timp real, culori desaturate si o camera de filmat bezmetica, filmul merge curat pe amanunte de zi cu zi, dar cand eroul incearca o relatie adevarata, isi pierde subtilitatea rece. Celalalt film, „El Custodio”, realizat de spaniolul Rodrigo Moreno, descrie existenta terna a bodyguardului unui ministru. Totul e filmat din unghiul acestuia. Banalitatea repetata induce amaraciune si simtul deriziunii, dar finalul, cand servitorul isi ucide stapanul, e lipsit si de argumente dramaturgice si psihologice.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]
