Sharon Stone a ramas la fel de frumoasa ca acum 14 ani, cand aparea „Basic Instinct”, film care a facut din ea un star (spunea ca la proiectia de la Cannes a pasit pe covorul rosu, spre proiectie, ca o actrita si a iesit din sala ca o vedeta). Producatorii – Mario Kassar si Andrew Vajna – au ramas aceiasi. Constienti ca la 14 ani dupa un mare succes de casa nu poti pastra prea multe din precedenta reteta, acestia au facut mai multe schimbari.
Actiunea a fost mutata din Statele Unite la Londra, unde eroina, Catherine Tramell, a venit cu treaba. Regizorului Paul Verhoeven i-a luat locul Michael Caton-Jones (care acum cativa ani incercase sa improspateze un clasic si mai clasic, „Sacalul”). Michael Douglas a fost inlocuit cu David Morrissey, care interpreteaza rolul unui psiholog care trebuie sa fie suficient de performant pentru a face fata mintii dibace a eroinei, dar si suficient de barbat pentru a deveni obsedat de sexualitatea acesteia.
Partea riscanta e ca spectatorul, sedus de celebra foarfeca a picioarelor din primul film, cam stie ce asteapta de la al doilea, cu atat mai mult cu cat la noi filmul e interzis spectatorilor sub 18 ani. Mi-e teama ca el va privi duelurile lingvistice dintre Catherine si dr. Glass cu acelasi interes si aceeasi rabdare cu care se uita la reclamele dintre doua reprize de fotbal. Adevarul e ca scenaristii nici n-au dat pe dinafara de imaginativi
ce-au fost, si nu e o senzatie daca vi se pare ca, desi la fel de sexy, eroina si-a pierdut aerul malefic si periculos de inteligent din prima parte. Ca si cum, constienta ca a devenit un simbol, un „icon” de consistenta mai mult abstracta, Catherine Tramell nu se mai straduieste sa fie la inaltimea prestigiului sau, acceptand sa pretinda ca se joaca de-a soarecele si pisica cu un psiholog care se vede treaba ca nu e atat de destept pe cat se considera. Si mai e un lucru. Sharon Stone spunea ca trebuie inteligenta, un pic de perversitate si mult curaj ca sa faci un astfel de rol. A omis sa precizeze ca inteligenta si curajul tin si de riscul confruntarii cu praful stelar lasat de cometa din 1992, cand personajul Catherine Tramell a facut din ea un sex-simbol. Sa joci o efigie, la 14 ani dupa consacrarea ei, presupune sa poti juca la o adica si un minim de detasare, poate putina autoironie, si nu neaparat sa te straduiesti sa-i oferi spectatorului ceea ce asteapta. Aceste lucruri trebuie, normal, cerute si declansate si de regizor, si e evident ca, pe baza unui scenariu cu resorturi si expectatii minime, Michael Caton-Jones nu s-a straduit prea tare. Oricat s-ar stradui singura, folosindu-si inteligenta si intuitia, Sharon Stone intra de multe ori in situatii ce frizeaza usor ridicolul, ca o vampa batrana care-si joaca acelasi rol in fata unor barbati din ce in ce mai tineri si mai nesimtiti. Poate ca ideea de a veni cu un „Basic Instinct 2” n-a fost cea mai buna.
„Instinct primar 2″/”Basic Instinct 2” – 2005, regia Michael Caton-Jones, cu: Sharon Stone, David Morrissey, David Thewlis, Charlotte Rampling, Hugh Dancy. Distribuit de MediaPro Film Distribution.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]
