Pe ecrane: Reintoarcerea unui erou

Superman „revine in momentul in care oamenii au intr-adevar nevoie de el, sa stea acolo pentru vreo doua ore si sa manance o cutie mare de floricele de porumb si sa bea un suc si sa aiba din nou pe cineva care sa le mature pe sub picioare”. Cuvintele de mai sus ii apartin lui Frank Langella, care a lasat deoparte rolurile negative, nu si sarcasmul. El interpreteaza in filmul lui Bryan Singer rolul lui Perry White, redactorul-sef al cotidianului „Daily Planet”, un fel de tatic sever si protector al lui Lois Lane, Clark Kent si al celorlalti jurnalisti ai gazetei care a dat lovitura multumita lui Superman. La 28 de ani dupa lansarea pe orbita a „Superman”-ului lui Richard Donner si la doi ani dupa disparitia celui care si-a legat numele de el, Christopher Reeve, Hollywood-ul il reinvie pe salvatorul venit din stele si-l trimite intr-o noua misiune. Personal, Superman mi-a fost simpatic inca din copilarie, desi „simpatic” nu e tocmai cuvantul potrivit pentru un personaj care iti este, cand esti mic, atat de drag incat esti convins ca e real. Superman a fost si eroul preferat al cineastului Bryan Singer, care, atunci cand era mic si se uita cu degetu-n gura cum zboara idolul lui, n-avea cum sa viseze ca peste aproape 30 de ani va face un film cu el.
De fapt, „Superman revine” nu are pretentia s-o rupa cu filmul din 1978. Actorul care il joaca pe Superman, debutantul Brandon Routh, seamana uluitor de bine cu Christopher Reeve. Costumul ros-albastru a ramas lipit de regretatul actor, iar realizatorii filmului de azi nu vor sa traga de el sa-l desfaca de pe amintirea acestuia, cu atat mai mult cu cat destinul lui Reeve a fost atat de tragic.
„Superman revine” e la fel de agreabil ca si filmul lui Richard Donner, chiar si pentru copilul care, crescand, si-a slefuit terminatiile estetice. Asta se intampla poate pentru ca scenariul nu face pe desteptul si nu se duce mai departe de parcela lui. El inoveaza la partea tehnica, folosind tehnici care nu existau nici acum doi ani, cum e de pilda sistemul de camere de filmat Genesis, care permit o mai buna claritate si profunzime a imaginii.
Fireste, vremea trece, iar oamenii rai isi acordeaza pretentiile la mersul acesteia. Eroul negativ Lex Luthor, fugit din puscarie, vrea acum sa-si construiasca o insula cu ajutorul cristalelor furate de la Superman, lucru care ar distruge New Yorkul. Kevin Spacey, care se reintalneste cu Bryan Singer pentru prima oara de la „Suspecti de serviciu”/”The Usual Suspects”, nu ne insala asteptarile, ci insufla personajului Luthor un parfum obosit si viciat. Personajele negative sunt mai ofertante decat cele pozitive, dar au si ele capcane. Kevin Spacey inca nu cade in ele. Si probabil ca i-ar fi si greu cand o are alaturi pe Parker Posey, care, pe post de iubita decorativa, nici n-are nevoie de replici ca sa te faca sa razi. E suficient s-o vezi mergand, cu aerul ei de diva obosita, sleampata, dar de treaba.
Actorii care ii interpreteaza pe Superman si Lois Lane te trimit cu gandul la Christopher Reeve si Margot Kidder. Kate Bosworth are aceeasi aparenta delicata dar sfichiuitoare. Brandon Routh nu pare sa aiba viata interioara, dar e mai bine asa, caci directorul de imagine ni-l arata in prim-planuri ca pe o faptura esentiala, nici macar ca pe un extraterestru. Superman e deja o idee. Nu mai intram in vechea poveste cu „nevoia” de Supermani si de alti supereroi, reflex al unei umanitati care si-a pierdut metafizica. Benzile desenate cu Superman au aparut in 1938, poate nu intamplator intr-o perioada istorica delicata. Ne multumim sa constatam ca Bryan Singer isi face treaba bine si ca, desi face cateva trimiteri la dictionarul cinematografic, nu-si ia libertati fata de original. „Superman revine” e filmul unui fan.