Un taram atat de ascuns de parca n-ar fi

Montxo Armendariz este un regizor basc (in varsta de 56 de ani) si un favorit al Festivalului de la San Sebastian, unde a fost premiat in 1986, 1992 si 1984. „Obaba, taramul ascuns” este ecranizarea romanului unui alt basc, Bernardo Atxaga, roman ce izola identitatea basca de restul lumii, demonstrand ca cei care nu sunt basci nu pot intelege ce inseamna sa fii basc. Nimeni nu e perfect, nici acest film care e la distanta de ani-lumina de ideea de film perfect, blocandu-se in lucruri simple cum ar fi coerenta si logica. Probabil ca i se trage de la roman, pe care nu l-am citit, dar pe care il banuiesc ca dezvolta o structura complexa, cu mai multe povesti intricate, dar din al carui dans putea sa se formeze la final un arpegiu unic. E posibil ca romanul sa fie interesant, dar filmul din pacate nu prea e – spun din pacate pentru ca dorinta de a vedea film european pe marile ecrane e ca pofta de friptura dupa mai multi hamburgeri. Dar ce „zugraveste” regizorul? Tara Bascilor ar vrea sa fie, in film, un fel de Tara a Motilor, izolata si speciala, dar mai mult pe coordonate temporale decat geografice. Izolata si etansa pentru ca personajele raman legate prin legaturi ciudate de-a lungul vietii, chiar daca nu raman impreuna in acelasi loc geografic. O studenta (n-am inteles daca la cinematografie sau la sociologie) calatoreste spre satul basc Obaba, insotita de un mini-DV si de dorinta de a-i filma pe locuitori. Va descoperi povesti ciudate, legate mai ales de legenda soparlelor care iti pot intra prin ureche in cap si-ti pot rontai creierul pana innebunesti. Legenda e somatizata de film la modul realist si incurajata de desfasurarea evenimentelor, dar sabotata discret la final, printr-o risipire lenta, dar lipsita de consistenta a aburilor metafizici in favoarea celor mai terestri, hraniti de apartenenta la un anume loc. Filmul e constituit din mai multe povesti si amesteca realitatea cu trecutul, fara a-si pune probleme despre pastrarea unghiului subiectiv cu care pornise initial. De fapt, confuzia e cea care leaga povestile si numeroasele personaje care, din principale la un moment dat, cad in ceata si pe care ajungi sa le si uiti pana apar din nou. Materialul literar e inadecvat structurat, lucru care te face de multe ori sa te intrebi despre ce vorbeste de fapt filmul. Misterul si aura de istorie fantastica exista doar la nivel intelectual, caci la un moment dat tot te prinzi despre ce e vorba, nu si la cel emotional. Atmosfera pe care ti-ai fi dorit-o nu se poate forma de la sine, in afara unei structuri care sa o sustina. Delasarea narativa si impresia de dezlanare te-ar putea face sa te gandesti si ca ai de-a face cu un film de debut, chiar daca mana regizorala e corecta si actorii se comporta, in linii mari, OK.

„Obaba, taramul ascuns”/”Obabakoak” – 2005, 107 min., regia si scenariul: Montxo Armendariz, cu: Pilar Lopez De Ayala, Juan Diego Botto, B'rbara Lennie. Distribuit de Transilvania Film.