Dupa doi ani de cand patronul Uzinei Aro Campulung, John Perez, a incasat banii din vanzarea Fabricii de Scule si Matrite (FSM), AVAS a realizat ca acesta nu avea dreptul sa instraineze activul in speta si l-a dat in judecata.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a anuntat ca ii solicita firmei americane Cross Lander penalitati, estimate provizoriu la 2,7 milioane de dolari, pentru nerespectarea clauzelor contractului de privatizare. Prin contract, patronul Aro se angaja ca, timp de cinci ani de la data transferului de proprietate, sa nu instraineze activele care contribuie la realizarea activitatii principale. In anexa la contract in care erau nominalizate aceste active era nominalizata si FSM. Chiar daca AVAS va castiga procesul, Perez tot va ramane cu un profit semnificativ, avand in vedere ca FSM a fost vanduta cu peste cinci milioane de dolari. Suma de 2,7 milioane de dolari a fost stabilita de AVAS luandu-se in calcul valoarea contabila a activului, si nu cea de piata.
AVAS a notificat firma Cross Lander asupra nerespectarii obligatiilor contractuale, iar la data de 20 februarie a avut loc, la sediul Autoritatii, o intalnire cu reprezentantii acesteia. „In urma intalnirii nu am gasit o rezolvare amiabila a acestei probleme, astfel ajungandu-se in instanta”, se arata in comunicatul institutiei. In acelasi document se precizeaza ca, pana in momentul de fata, Cross Lander a beneficiat din partea statului roman de facilitati fiscale in valoare totala de peste 1.700 miliarde de lei noi.
Nici in ceea ce priveste investitiile asumate, conducerea actuala a AVAS nu este multumita. „Cumparatorul a respins in mod repetat propunerile AVAS de incheiere a unui act aditional care sa presu-puna o solutie de compromis privind realizarea obligatiilor investitionale”, se mai arata in comunicatul dat publicitatii ieri.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]