Procurorii Departamentului National Anticoruptie au perchezitionat ieri imobilul din strada Muzeul Zambaccian, nr. 16, mai putin apartamentul familiei lui Adrian Nastase.
Anchetatorii au descins in strada Zambaccian la ora 11.00, parasind blocul doua ore mai tarziu. In imobil mai locuiesc, alaturi de fostul prim-ministru (la etajul III), fiul acestuia, Andrei Nastase (etajul II), avocata Marieta Anastasescu, prietena de familie cu sotii Nastase (etajul I), si un cetatean grec (parter). Patru procurori anticoruptie, insotiti de un echipaj al Politiei Capitalei, au cautat prin apartamentele vecinilor familiei Nastase probe care sa sustina acuzatiile din dosarul in care este cercetat fostul prim-ministru. La plecare, procurorii au luat cu ei o imprimanta si, fara sa faca vreo declaratie, s-au urcat in masini si au plecat in tromba, escortati de politisti. In timpul celor doua ore de perchezitie, anchetatorii au fost vazuti urcand si coborand de mai multe ori scarile interioare ale imobilului. Din cand in cand, unul dintre procurorii DNA venea pana la poarta inalta de la intrarea in imobil, comunica ceva unui barbat din afara, care se pare ca facea parte din echipa anchetatorilor, dupa care reintra, la fel de misterios, in cladire.
Perchezitia, confirmata de seful DNA
Procurorul sef al DNA, Daniel Morar, a confirmat efectuarea perchezitiei din strada Zambaccian, dar a refuzat sa precizeze care din apartamente au fost vizate de actiune. El a mai spus ca perchezitia s-a facut legal, in baza unui mandat emis de judecatori. Potrivit surselor judiciare, Adrian Nastase si sotia sa sunt urmariti penal intr-un dosar in care sunt acuzati de fapte de coruptie. In acelasi dosar mai sunt cercetati fostul secretar de stat Sergiu Sechelariu, a carui firma de constructii a ridicat imobilul din strada Muzeul Zambaccian, precum si proprietarul initial al terenului, fostul deputat PSD Gabriel Bivolaru, in prezent „chirias” al Penitenciarului Drobeta Turnu-Severin. Recent, cercetarile s-au extins si la Miron Mitrea.
Anchetatorii au cautat indicii ale unor fapte de coruptie
Potrivit documentului trimis Camerei Deputatilor de catre ministrul Justitiei, prin care se solicita incuviintarea perchezitiei locuintei fostului prim-ministru, se arata ca, „din actele premergatoare efectuate pana la aceasta data, rezulta ca invinuitul Adrian Nastase ar fi primit peste 100.000 dolari (reprezentand contravaloarea unor bunuri importate din China) si 1.200.000 RON (reprezentand contravaloarea tamplariei din aluminiu si lemn cu geam termopan executata la imobilele din Bucuresti, strada Zambaccian nr. 16, sector 1 si comuna Cornu, judetul Prahova)”.
Potrivit notei ministrului Justitiei, in schimbul acestor foloase, „invinuitul Adrian Nastase, impreuna cu un alt functionar guvernamental, ar fi dispus numirea si mentinerea invinuitei Irina Paula Jianu in functiile de inspector general de stat si presedinte al Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat in Constructii”. Motivul perchezitiei de ieri se regaseste in acelasi document: „Exista indicii temeinice ca in imobilele proprietatea domnului deputat Adrian Nastase se afla bunuri obtinute in perioada 2001-2004, in modalitatea descrisa anterior”.
Nastase spune ca nu se opune procedurilor
Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a declarat ieri, inaintea sedintei Biroului Permanent in care s-a discutat cererea de perchezitie a caselor sale, ca nu se opune unei proceduri de perchezitie si nici nu vrea sa se creada ca amesteca problemele de principiu cu cele personale. El a aratat ca aceste lucruri afecteaza foarte mult credibilitatea Parlamentului. „Nu am sa incerc sa fac abstractie de aceste chestiuni, nu vreau sa dau impresia in nici un fel ca ma opun unei proceduri. Am vazut o multime de comentarii negative din acest punct de vedere, nu vreau sa existe cumva sentimentul ca amestec problemele de principiu cu problemele personale”, a declarat Nastase. Fostul prim-ministru a acuzat-o pe Monica Macovei ca incalca regulamentele Camerei Deputatilor si Constitutia. „Pe primul loc, ca prioritate, va fi scrisoarea doamnei Macovei si sunt convins ca vom gasi o solutie. Am impresia ca, oricum, nu mai discutam despre regulamente, despre Constitutie, ci despre ceea ce vrea doamna Macovei sa faca Marea Adunare Nationala”, a precizat Adrian Nastase. Pe de alta parte, Nastase a aratat ca Biroul Permanent nu este o structura care inregistreaza acte: „O decizie a Biroului Permanent are autoritate de lucru judecat. Dintr-un anumit punct de vedere, este foarte greu sa repeti votul pe aceeasi chestiune, pentru ca doamna ministru, care putea sa ia semnatura domnului Botos sau sa tina seama de observatiile Biroului Permanent, a trimis practic aceeasi scrisoare”.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]