Compania locală de transport călători – S.C. Tursib S.A. – a admis oferta tehnică a fabricii românești și a deschis astfel drumul spre câștigarea licitației de 11,55 milioane de lei, pentru 10 autobuze noi.
Oferta financiară contează în proporție de 70% în stabilirea câștigătorului, iar aici BMC surclasează concurentul, compania turcă Anadolu Isuzu. Producătorul local de autobuze a venit cu o ofertă de 189.000 de euro pe unitate, Anadolu are aproape 200.000 de euro pe unitate. Mai mult, românii au venit cu 6 ani garanție la produsul livrat, turcii având doar 5 ani.
„În urma evaluării propunerii tehnice, ați fost declarat admis, urmând să se treacă la următoarea etapă de evaluare, respectiv evaluarea financiară“, este comunicarea făcută de Tursib către BMC.
În mod normal, BMC nu mai poate pierde această licitație, ceea ce face Sibiul al treilea mare oraș din țară unde fabrica livrează autobuze model Euro Bus pentru municipalitate, după Iași și Ploiești. Sigur, Anadolu, odată ce va pierde această licitație, poate contesta la CNSC, apoi la apel, dar trebuie să depună o cauțiune de până la 200.000 de euro, bani care ar putea fi pierduți dacă CNSC nu îi dă dreptate. Și este foarte greu să-i dea dreptate, întrucât odată admisă oferta tehnică, cea financiară dă câștigător garantat pe cel cu prețul mai mic.
Istoria licitației de la Sibiu este una sinuoasă. A fost lansată în ianuarie, acest an, apoi a fost respinsă oferta tehnică a BMC, apoi speța a mers la CNSC, care a dat și el soluție nefavorabilă producătorului din Ciorogârla, care a atacat la Curtea de Apel decizia și a câștigat.
În vară, BMC a câștigat o licitație de 10 milioane de euro pentru livrarea a 50 de autobuze la Ploiești, unde s-a luptat tot cu Anadolu Isuzu. Fabrica din Ciorogârla mai are un succes la activ, unul mic, la Iași, unde a câștigat, în 2014, o licitație de dimensiuni reduse, livrând 8 unități din Euro Bus Diamond. De asemenea, a mai câștigat, în noiembrie 2017, o licitație în Moldova, la Chișinău, pentru 13 unități Euro 5, de această dată cu o valoare cumulată de 1,9 milioane de euro.
„Un Mercedes mai bun decât Mercedes“
Fabrica Euro Bus are o capacitate de 450 de unităţi pe an. Modelul de autobuz Diamond City Bus Euro 6 are motor Mercedes. Reprezentanţii companiei se laudă că autobuzul românesc este „un Mercedes mai bun decât un Mercedes“, având în vedere că este făcut din inox 100%, în timp ce toate celelalte componente de bază, motorul, cutia de viteze sunt la fel ca la Mercedes. Este și mai ieftin, având în vedere că preţul, în funcţie de dotări, numărul de unităţi dorite, perioada de garanţie, este între 150.000 şi 190.000 de euro, în timp ce un autobuz al concernului german porneşte de la 200.000 de euro. Ba chiar, la testele realizate de nemţi, City Bus ar fi obţinut un punctaj superior autobuzelor din gama similară Mercedes.
Euro Bus a mai vândut acest model unor primării din orașe mici din ţară, Caransebeş şi Târgu Jiu, dar și unei firme de transport preorășenesc în Constanța. Este vorba de un număr relativ mic de unităţi, 27.
Singurul producător de profil din țară
Fabrica BMC Trucks din Ciorogârla are o capacitate de 450 de unităţi pe an şi este rezultatul unei investiţii de circa 25 de milioane de euro finalizată în 2014. Este unicul producător român de autobuze.
„Ne-am gândit… să facem un autobuz care să reziste mai mult, să consume mai puţin şi să nu fie foarte scump. Evident, pentru asta am sacrificat din profit, dar am crescut calitatea într-atât de mult încât acum sunt la nivelul marilor companii din Europa. Ba chiar peste multe dintre ele, în condiţiile în care durata de viaţă a autobuzelor noastre este dublă“, spunea, recent, Silvia Colacea, director BMC Truks & Bus.