Multi dintre noi am fredonat, mai bine sau mai rau, unul dintre cele mai populare cantece ale lui. Ma gandesc, desigur, la „Andrii Popa”. Mircea Baniciu, cooptat in primul an de facultate in trupa Phoenix ca solist vocal, s-a dedicat trup si suflet carierei sale, uitand viitoarea lui cariera de arhitect. Se profila tot mai vizibil personalitatea unui mare cantautor. Timp de 7 ani, cat a fost impreuna cu Phoenix, au imprimat patru albume, cu piese deosebite: „Cei ce ne-au dat nume”, „Mugur de fluier”, „Mesterul Manole” si „Cantafabule”. A urmat un moment de cumpana in viata lui Mircea Baniciu. In 1977, cand grupul Pheonix a plecat din tara, Baniciu a gasit forta si puterea sa-si continue cariera pe cont propriu, aducand in fata publicului piese de o remarcabila sensibilitate, care la scurt timp aveau sa-i aduca celebritatea. Va amintiti „Tristeti provinciale”? Un cantec murmurat de generatii intregi. Au urmat alte albume, precum „Cantece de bivuac” (1999) si „Inca 2000 de ani” (2002), pe versurile unor poeti cunoscuti (Dan Verona, George Tarnea, Radu Stanca, Petre Stoica). Cu respect pentru cuvant, Mircea Baniciu, ca de altfel si alti folkisti, a adus spre public versuri memorabile, poezii adevarate, nu texte puerile, lipsite de valoare, asa cum, din pacate, putem auzi astazi atat la radio, dar mai ales la televiziunile comerciale. Adevaratele cantece nu vor pieri niciodata. Daca aveti timp si rabdare, reascultati-le! Cu siguranta nu veti regreta.
