Pentru prima data, Ziua Internationala a Nonviolentei in Scoli, care se sarbatoreste pe data de 30 ianuarie, a fost marcata si in Romania, anul acesta doar la nivelul unitatilor de invatamant preuniversitar din Capitala. Momentul nonviolentei a fost subliniat de elevi timp de un minut, in pauza de la ora 12, prin aplauze si fluturarea de batiste sau servetele albe.
„Minutul de zgomot”, cum l-au numit organizatorii, a marcat practic declansarea programului „Fii inteligent, nu fi violent!”, program-pilot pentru Bucuresti, care a fost initiat de Politia Capitalei, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si agentia de relatii publice Adentity. Una dintre unitatile de invatamant din Capitala care a sarbatorit Ziua Internationala a Nonviolentei a fost Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. Cu aproape 20 de minute inainte de ora 12, in curtea colegiului s-au strans elevii, fiecare „inarmat” cu cate o batista sau un servetel alb, pregatiti sa faca „zgomot” timp de un minut. Majoritatea elevilor, desi sunt constienti de gradul ridicat de violenta din scoli, sunt sceptici fata de reducerea fenomenului, multi fiind convinsi ca diminuarea violentei nu se va realiza destul de mult timp de acum incolo.
Programul „Fii inteligent, nu fi violent!” va continua pe tot parcursul actualului an scolar, prin atragerea elevilor din scolile si liceele bucurestene intr-o competitie a proiectelor inteligente. Elevii vor trebui sa gaseasca idei de proiecte pe tema nonviolentei (desene, dezbateri, publicitate etc.), pe care sa le poata pune in aplicare in scoala in care invata. Proiectele vor fi jurizate la nivel de sector, apoi de Capitala, si cele mai bune vor fi premiate.
2,5% din elevi sunt violenti
Potrivit unui studiu al Serviciului Analiza si Prevenire a Criminalitatii din Politia Capitalei, 72 de unitati de invatamant, din cele 360 existente in Bucuresti, prezinta un grad ridicat de violenta, iar dintre acestea 19 scoli si licee sunt considerate „pepiniere ale delincventei juvenile”. Aceleasi surse spun ca, la nivel national, 2,5% din numarul total al elevilor au manifestari grave de violenta, iar aproape 3% din copii si tineri sunt victime ale violentei. Practic, violenta in scoala romaneasca nu mai este o poveste, ci o realitate care nu este suficient constientizata. Mai mult, faptele sunt ascunse, fiind considerate un subiect incomod pentru „obrazul” scolii in care apar astfel de evenimente. Doar daca sunt semnalate de presa directorii mimeaza ca iau masuri, care de foarte multe ori sunt prea blande.
Apogeul violentei – eleva injunghiata in scoala
Anul 2005 a atras atentia asupra fenomenului violentei – paruieli, batai intre elevi, profesori amenintati de elevi etc. – poate mai mult decat in alti ani. Cel mai grav act de violenta s-a intamplat chiar in Bucuresti, la Scoala Centrala. O eleva de clasa a XI-a a fost injunghiata de prietenul ei (un barbat in varsta de 32 de ani, recidivist, care fusese condamnat la zece ani de inchisoare pentru omor si fusese eliberat cu doar un an in urma) chiar in biroul directoarei adjuncte. Autoritatile s-au cam balbait si, in final, directoarea a ramas pe post – dupa ce elevii si parintii au protestat doua zile pentru sustinerea acesteia, care fusese demisa de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti. Eleva injunghiata, care – intre altele fie spus – nu era tocmai un ingeras, fiind protagonista unor filme pentru adulti difuzate pe Internet, si despre care se vorbea ca risca sa fie exmatriculata, isi vede in continuare de scoala, conducerea mergand pe ideea recuperarii acesteia.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]