Universitatea tomitana “Ovidius” este onorata sa-l aiba ca Doctor Honoris Causa – intr-o companie ilustra in care se inscrie si universal celebrul Umberto Eco – pe academicianul Alexandru Zub. In “Laudatio”, profesorul dr. Marian Cojoc, decanul Facultatii de Istorie si Stiinte Politice, a facut o cuprinzatoare prezentare a marelui istoric, a carui contributie la implinirea stiintei romanesti – “in consens cu abordarile novatoare ale confratilor europeni, de talia, de pilda, a lui Fernand Braudel ori Fran∑ois Furet” – este de prim ordin, inscriindu-se in circuitul european al valorilor “in ilustra traditie a lui Kogalniceanu, Xenopol, Parvan, Iorga”. Academicianul Alexandru Zub, director din 1990 al Institutului “A.D. Xenopol” de la Iasi, urbe moldava de care este intim legata viata sarbatoritului, a realizat o opera covarsitoare: peste 30 de volume de autor, tot atatea lucrari tematice coordonate sau ingrijite, mai mult de 1000 de articole: “Ele stau, toate, sub semnul rigorii si pasiunii, a convingerii in finalitatea utilitatii lor nu doar strict stiintifice, ci si sociale si civice. Poate de aceea academicianul Alexandru Zub, neincorsetat de prejudecati, se dedica cu atata pasiune si publicisticii istorice, ilustrand la nivel superior o solida traditie a veritabililor istorici romani ai Cetatii si Neamului”, a spus decanul, enumerand apoi titluri din exceptionala opera a istoricului. Printre acestea: Biruit-au gandul, Note despre istorismul romanesc, Istorie si finalitate, Istoriografia romana sub dictatura…
… Eram in Sala Senatului Universitar, strajuita de solemnitatea vesmintelor de ceremonie imbracate de rectorul Victor Ciupina si de ceilalti membri ai Senatului. Peste chipul auster, interiorizat, usor melancolic al Magistrului, s-a suprapus o imagine urcata din depozitele memoriei. Mi-au aparut silueta fragila a tanarului inalt, subtiratic, supt de frig si de infometare, fata emaciata, exprimand nu deznadejde, nici resemnare, ci echilibru sufletesc, adanca intelegere a tragismului experientei concentrationare. L-am revazut, infiripandu-se din ceturile sinistrelor zile ale iernii dintre anii ‘59 si ‘60, trudind sub biciul necrutator al crivatului neoprit de zeghea tocita de atatea randuri de puscariasi.
Absolvent al Facultatii de Istorie de la Iasi, sef de promotie pe tara, Alexandru Zub fusese arestat impreuna cu alti intelectuali care avusesera cutezanta de a organiza, in 1957, aniversarea unei jumatati de mileniu de la venirea lui Stefan cel Mare la carma Moldovei. Cutezanta platita greu de tanarul istoric si de ceilalti organizatori, intr-o vreme cand regimul de sorginte stalinista al lui Gheorghiu-Deh era isterizat de ecourile revolutiei budapestane. In dracescul lagar de la Salcia, unde tineretul universitar alcatuia o categorie importanta numeric printre cei aproximativ 1200 de detinuti, Alexandru Zub a fost o personalitate de referinta – intr-o lume in care personalitatile nu lipseau.
In “Tortura pe intelesul tuturor”, Florin Pavlovici ii face un portret exceptional: “In secolul al XIX-lea, autoritatile Bucovinei, supuse Austriei imperiale, ingaduisera o manifestare ce le era ostila (serbarea nationala de la Putna – n.n.); in secolul XX, activistii partidului comunist, credin-ciosi Moscovei proletare – rusi de limba romana, cum i-a numit filosoful Petre Tutea, alt mare intemnitat al vremii -, i-au arestat pe studentii patrioti, i-au batjocorit in anchete si in procese trucate si i-au expediat in lagare de exterminare. Suferind de plamani, Sandu Zub a facut parte un timp din brigada de inapti. Bolnavii nu ieseau la dig, insa de munca nu erau scutiti. Carau toata ziua cu spinarea lemne si caramizi de la debarcader sau dezghiocau seminte de sorg, o treaba mai nesuferita ca toate (…).
Zub nu se plangea. Supunerea corpului fata de minte parea totala, in cazul sau. Nu-i era foame, nu-i era frig, oboseala nu-l dobora. Duhorile baracii nu-l atingeau si lasa impresia ca trateaza murdaria din jur ca pe un mediu aseptic. Putea fi suspectat ca se bucura chiar de luxul de a i se fi luat totul si de a fi fost nevoit sa umble imbracat in zdrente (…). Modestia, simplitatea si bucuria copilaroasa a inimii se armonizau cu taria de caracter. Pe masura ce i se accentua slabiciunea fizica, forta sa sufleteasca iradia. Trupul, unealta fragila si stravezie, i se transformase intr-un vehicul de unica folosinta: aceea de a-i purta, asemena unei monturi ieftine de inel, piatra pretioasa a intransigentei morale. Daca securitatea l-ar fi ocolit si
l-ar fi lasat liber, multi puscariasi ar fi fost privati de un tipar de comportament impecabil.”
… Am in fata cartea din 1983, intitulata “Biruit-au gandul”, inchinata de Alexandru Zub “parintilor mei, nu doar de trup; fratilor mei, nu doar de sange”, cu trimitere dubla, spre marii istorici inaintasi si spre partasii anilor de gulag (1958-1964). Lipsit atata amar de vreme de izvoare documentare, redus la statutul de sclav al statului comunist, istoricul, azi savant integrat intr-o linie ilustra, incarneaza biruinta gandului. Victoria vointei si a cugetului asupra barbariei. Celebra expresie a lui Miron Costin este acel laudatio crescut pe firul unui destin exemplar.
