Discutiile pe marginea viitorului Cod al Educatiei au adus in atentie si invatamantul superior la distanta. Deja cunoscuta forma ID va fi rebotezata in invatamant la distanta cu frecventa redusa, principalele schimbari avand in vedere obligativitatea studentilor de a veni la facultate si in timpul anului, nu doar la examene, cum era pana acum. De asemenea, fata de studentii de la zi, cei de la invatamant la distanta cu frecventa redusa vor fi obligati sa petreaca un an in plus la facultate, iar posibilitatea de a urma doi ani intr-unul singur va fi eliminata. "Studentii de la distanta vor fi obligati sa vina la facultate si in timpul anului, pentru a avea niste intalniri cu profesorii si sa fie coordonati pentru ceea ce trebuie sa invete.
In ceea ce priveste avizele de functionare, pentru regimul de invatamant la distanta vor primi autorizatie provizorie doar programele de studii care au functionat bine la forma de invatamant zi. Nu se va mai merge in paralel cu autorizatie provizorie si la zi, si la invatamantul la distanta", a spus Anton Hadar, liderul Federatiei "Alma Mater". O alta noutate are in vedere si inscrierea formei de studiu urmate (zi, frecventa redusa sau invatamant la distanta cu frecventa redusa) pe diploma de licenta.