Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Sighişoara, că este bine că România a semnat un tratat de extrădare cu Siria şi a spus, ironic, că România poate să facă schimb cu Siria între Traian Băsescu şi Omar Hayssan, transmite Mediafax.
Întrebat despre semnarea tratatului de extrădare între România şi Siria , Ponta a răspuns: „Va fi extrădat domnul Băsescu? Păi ei sunt prieteni, nu? Domnul Hayssam cu domnul Băsescu. Vedem, îl luăm noi pe Hayssam şi îl dăm pe domnul Băsescu. Este foarte bine că România are un astfel de tratat”.
Omar Hayssam se află în prezent în închisorile siriene, a declarat preşedintele sirian Bashar al-Assad într-un interviu pentru ziarul „Adevărul „, menţionând că după ce acesta îşi va ispăşi condamnarea în Siria, cele două părţi vor discuta despre ce urmează să se facă mai departe.
Preşedintele sirian a explicat într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” ce se poate întâmpla în acest caz după semnarea acordului cu România. „Atâta timp cât o persoană se află deja în închisoare, atunci pentru ce trebuie să fie transferată în altă închisoare, într-o altă ţară? Important e să vedem ce se va face după ce se va termina condamnarea. Deci, după ce îşi ispăşeşte condamnarea în Siria, vom discuta ce se face mai departe. Dacă va exista o altă condamnare în ţara respectivă, pentru a-şi ispăşi şi condamnarea respectivă, atunci se va discuta pe acest caz. Discuţia nu e politică, e la nivelul instituţiilor abilitate”, a spus Bashar al-Assad.
Preşedinţia a anunţat, joi, că, în contextul finalizării „discuţiilor la nivel tehnic”, miercuri seară a fost semnat Tratatul de extrădare dintre România şi Siria, comunicatul Administraţiei prezidenţiale fiind emis la câteva minute după anunţul preşedintelui Traian Băsescu.