Andrei Păunescu nu se poate despărţi încă de discuţiile cu tatăl său, chiar dacă poetul a plecat dintre noi. Fiul poetului i-a scris o scrisoare plină de emoţie părintelui său, pe care a postat-o pe blogul personal, în care îi povesteşte despre ce s-a mai întâmplat în ultimele zile.
„Ce-i nou? Ce-i pe-acolo?”. Aşa îşi începe Andrei Păunescu scrisoarea către tatăl său. O începe astfel pentru că acestea erau primele cuvinte pe care poetul le rostea de fiecare dată când vorbeau la telefon. Iar conversaţia continuă, de parcă poetul ar fi aievea.
„Ce să fie pe-aici, tată? În primul rând că mă apucă frigul când mă gândesc că „pe-acolo” nu-ţi mai poate fi „pe-aici”. În al doilea rând, sunt toate celelalte. S-au întâmplat multe, care pot încăpea într-o viaţă, de când am vorbit ultima oară, în primele minute ale lui 3 noiembrie 2010″, scrie Andrei.
Apoi îi povesteşte tatălui său cum, în urma lui, au rămas persoane care vor să profite de numele şi de notorietatea poetului, dar şi oameni care îi jelesc moartea.
„Ce-i pe-aici? Ai avut dreptate când ai spus, de atâtea ori, că-i şi vezi pe unii, trăgând ca hienele din Adrian Păunescu. Au făcut-o şi cât ai fost în viaţă, o fac şi-acum, dând o dovadă cumplită de caracter. (…) Dar aceşti „unii” sunt mult mai puţini decât „ceilalţi” care te iubesc şi care au, eventual, vina că te-au crezut nemuritor şi nu ţi-au dat semnul preţuirii lor, cât ai fost viu. „
Şi, pentru că Adrian Păunescu era atât de implicat în toate evenimentele care se petreceau în ţară, Andrei îi povesteşte câte puţin din toate: „În rest, pe-aici e cum ştii: Craiova noastră iar a fost înfrântă de Dinamo, în Cupă. (…) Politica merge mai departe: cunoşti prea bine bătălia dintre găştile care stau la rând să se arunce în mlaştină, de unde să scoată prăzile pentru cât mai multe mandate de minciună şi hoţie. Doar vremea a fost mai omenoasă, întorcând termometrele, în plin noiembrie, la 27 de grade, la starea de la ultimul 20 iulie.”
În ultimul paragraf din epistolă este descris amănunţit fiecare sentiment pe care l-a încercat Andrei Păunescu în ziua înmormântării marelui poet.
„Când ţi-am atins ultima oară şi ultimul fruntea şi mâna, înainte să închidem sicriul, starea de lacrimi şi de disperare mi s-a transofrmat în stare de veghe. Tocmai pentru că nu te-am mai auzit spunându-mi ceva, în acel 7 noiembrie 2010 cumplit şi fabulos, trăit în Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, la Figura 9, mă simt, de atunci încoace, dator să ascult ordinul, rugămintea, îndemnul: ‘Ocupă-te! La muncă!'”, îşi încheie fiul scrisoarea.
