Judecătorii din Vâlcea au intrat în război cu Ministerul Justiţiei. Şi asta pentru că un secretar de stat a cerut anchetarea magistraţilor care au îndrăznit să dea o sentinţă prin care tăierile salariale erau declarate ilegale. Judecătorii cer demisia secretarului de stat şi spun că nu vor tolera presiunile făcute de minister, informează realitatea.net.
În urmă cu câteva zile, secretarul de stat Lidia Barac a cerut verificarea judecătorilor de la Vâlcea, care au hotărât că tăierea salariilor este ilegală.
Ministerul Justiţiei susţine că magistraţii nesocotesc deciziile Curţii Constituţionale şi îşi asumă atribuţii care aparţin legislativului. Reacţia magistraţilor a venit rapid.
Încălcarea independenţei judecătorilor este inadmisibilă. Ministerul Justiţiei este parte în această cauză şi poate să exercite căile de atac prevăzute de lege. Nu-i prima dată când Executivul încearcă să subordoneze puterea judecătorească. Ar trebui să le facem cadou Constituţia României”, spune purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, Mariana Vârgă.
Ministerul se teme că sentinţa de la Tribunalul Vâlcea va inspira şi alţi magistraţi, având în vedere că, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată, există nu mai puţin de 83 de dosare similare formulate de angajaţi din sistemul penitenciar sau sistemul judiciar.
O reacţie dură la adresa Ministerului Justiţiei au avut şi organizaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor. Magistraţii spun că demersu ministerului este o intimidare la adresa lor şi o gravă ameninţare la adresa independenţei puterii judecătoreşti.
Uniunea Naţională a Judecătorilor a cerut public demisia secretarului de stat Lidia Barac, căreia, într-o scrisoare deschisă, îi amintesc că există un drept fundamental care nu poate fi afectat de criză, un drept ce
nu poate fi tranzacţionat cu foruri monetare internaţionale, un drept pe care Guvernul nu îl poate restrânge – dreptul la un proces echitabil.
Ce spune Ministerul Justiţiei cu privire la aceste critici? Că a cerut CSM să verifice cum respectă judecătorii deciziile Curţii Constituţionale.