În plină criză mondială de coronavirus, Executivul va executa o operațiune concertată, cu larg impact la mase, mai exact la masele de pensionari care, după cum se știe din statistici, obișnuiesc să cam fie fidele politicilor de protecție – socială și, tocmai de aceea, să voteze PSD-ul.
Guvernul României, prin Ministerul Sănătății, a anunțat astăzi că, începând cu data de 1 Aprilie, va introduce în toate spitalele din țară Programul „Rabla” pentru Boli, destinat exclusiv pensionarilor.
Astfel, pacienții se vor putea interna cu două trei, sau chiar patru afecțiuni vechi și, în doar câteva zile, vor putea ieși din instituțiile medicale cu una singură. Responsabilii nu spun și care, tocmai pentru a nu speria potențialii participanți la program, însă numele bolii aflate la ofertă e destul de ușor de anticipat avându-se în vedere conjunctura.
Citește întreg articolul în Academia Cațavencu!