În ultimii 20 de ani, Cornel Marian, șeful companiei de investiții Oresa – controlată de una dintre cele mai bogate familii din Suedia –, a cumpărat în România 17 companii în care a investit 150 de milioane de euro din banii acționarilor și, probabil, alte 50 de milioane de euro din împrumuturi bancare. Dar acestea sunt doar cifrele lui Marian, povestea sa de-abia începe.
Auster. Acesta este cuvântul care descrie cel mai bine biroul lui Cornel Marian dintr-o clădire amplasată chiar pe buza DN1, vizavi de pădurea Băneasa. Un dulap cu uși gri din podea până în tavan care acoperă un perete întreg și o bibliotecă IKEA cu faguri albi, în care își ține colecțiile de ziare și cărțile, sunt aproape tot mobilierul care îți sare în ochi când intri în spațiul său de lucru.