0.5 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăD'ale cetățeanuluiDe frica COVIDului, Daniela Crudu ia calea Bisericii și devine Maica Gargara!

De frica COVIDului, Daniela Crudu ia calea Bisericii și devine Maica Gargara!

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Ea a decis să se autoizoleze preventiv într-o mânăstire, și să urmeze o altfel de viaţă, una a cunoaşterii, a integrării în spiritual şi a reîmprospătării. Sufleteşti, nu trupeşti, din considerente legate de epuizarea bugetului.

Daniela Crudu a decis, astfel, să se călugărească şi să-şi aloce numele de Maica Gargara, după Sfânta Varvara, protectoarea celor ce nu cuvântă prea inteligent, a obiectelor de uz casnic şi nu numai. ”Sunt foarte hotărâtă asuprea deciziei mele. Nu cred că-i bărbat pe lumea asta care să mă facă fericită. Vreau să încerc şi latura spirituală a vieţii. Poate-mi las şi barbă, ori, dacă-mi creşte greu, cu banii din vânzarea de mătănii şi cruciuliţe, mă duc să-mi pun una de plastic. Şi vreau să am şi chilia mea, cu plasmă, jacuzzi şi un pat mare şi pufos în fiecare cameră. Poate o fac şi pensiune. Doar Dumnezeu ştie. Oricum, nu-i înţeleg pe cei care se miră. Eu sunt de mult o fată credincioasă şi mă rog periodic. M-am rugat de Dani să mă facă vedetă, de Capatos să nu-mi mai amestece cuvintele la prompter, de nea Gigi, pe vremuri, să-i mai dea o primă de antrenament prin parcuri lui Nilă, că nu mai aveam bani nici de-o îngheţată la mall, mă pricep!”, a declarat Daniela.

Citește întreg articolul în Academia Cațavencu

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă