Tabloidul britanic The Sun, cunoscut pentru știrile sale de senzație, a anunțat în mod eronat, joi dimineață, că prințul Philip, soțul reginei Elisabeta, ar fi murit.
Informația despre această eroare este relatată de alte ziare britanice.
Astfel, cotidianul The Independent precizează că The Sun a difuzat un text cu următorul headline: “Prince Philip dead at 95, how did the Duke of Edinburgh die, etc etc.” ("Prințul Philip mort la 95 de ani, cum a murit Ducele de Edinburgh, etc. etc.").
Textul care urma după acest anunț ar fi fost următorul: "Prince Philip, otherwise known as the Duke of Edinburgh, was the husband of Queen Elizabeth II" ("Prințul Philip, cunoscut ca ducele de Edinburgh, a fost soțul Reginei Elisabeta a II-a").
Se pare că ziarul The Sun ar fi fost indus în eroare, în momentul în care a publicat articolul, de anunțul convocării unei reuniuni de urgență la Palatul Buckingham.
Imediat după aceea, Casa Regală a precizat că reuniunea nu are nicio legătură cu starea de sănătate a soțului reginei Elisabeta.
Ceva mai târziu, un comunicat al Casei Regale a anunțat că prințul Philip va renunța la toate atribuțiile sale oficiale și că regina Elisabeta îl susține în această decizie.