Ashton Kutcher și Mila Kunis așteaptă al doilea copil, informația fiind confirmată, în revista People, de purtătorul de cuvânt al actriței. Cei doi au deja o fetiță de un an şi jumătate, Wyatt Isabelle.
Ashton Kutcher (38 de ani) și Mila Kunis (32 de ani) s-au căsătorit în iulie 2015, după o relație de un an. Se cunoșteau însă de multă vreme, jucând împreună într-un sitcom din anii 2000, și au fost prieteni înainte să-și oficializeze relația.
Cei doi sunt cunoscuţi pentru faptul că nu-şi fac publică viaţa de familie. În iunie anul trecut au publicat doar câteva fotografii cu fiica lor şi au dat în judecată publicaţia Daily Mail pentru că a publicat unele imagini neautorizate ale copilului.