Alice Cooper, aflat la Bucureşti pentru concertul care va avea loc luni la Romexpo, s-a plimbat sâmbătă dimineaţa, alături de prietena sa, pe străzile din Bucureşti şi a decis chiar să intre în magazinele de pe Calea Victoriei, transmite Mediafax.
Mai puţin retras decât Johnny Depp, Alice Cooper a ieşit sâmbătă dimineaţa din hotelul în care este cazat în Capitală, alături de prietena sa. Cei doi au pornit la pas pe Calea Victoriei, fără gărzi de corp, iar la un moment dat, atraşi de magazine, au intrat la cumpărături.
Au ales două magazine în care se vând articole de damă, însă după 15 minute au ieşit fără a cumpăra nimic. Vânzătoarele nu au vrut să dea ulterior prea multe detalii despre celebrul lor client, însă au recunoscut că Alice Cooper este un om foarte amabil. Mediafax scrie că vedeta a acceptat chiar să facă şi câteva fotografii, după care s-a retras în hotel.