În oraşul norvegian Trondheim este interzisă afişarea în locuri publice a reclamelor pentru costume de baie sau lenjerie intimă dacă modelele sunt îmbrăcate sumar, scrie 7sur7.be citat de Agerpres.
Primăria doreşte astfel să lupte împotriva imaginilor publicitare care pot crea complexe.
Cu modele foarte slabe şi retuşate, reclamele nu reprezintă deloc norma în privinţa greutăţii sau a imagini asupra propriului corp. Aşa încât Trondheim a luat decizia radicală de a combate riscul apariţiei unor complexe, votând în cursul lunii mai o hotărâre în acest sens. „Nu va fi admisă nicio reclamă care vehiculează o imagine falsă asupra corpului modelului şi care contribuie la formarea unei imagini corporale negative”, se arată în decizie.
Noua hotărâre vizează şi imaginile publicitare în care corpul este retuşat. Iniţiativa urmăreşte protejarea comunităţii împotriva dictatelor modei şi a modelelor din ce în ce mai retuşate.
Trondheim este al treilea mare oraş din Norvegia care aplică măsura, care ar putea fi preluată şi de alte administraţii locale.