Fosta soţie a preşedintelui rus Vladimir Putin, cunoscută timp de 30 de ani sub numele de Liudmila Putina, şi-a schimbat numele de familie, în urma căstoriei cu un bărbat de 37 de ani, Artur Ocherenti, informează The Independent.
Căsătoria a avut loc la începutul anului trecut, iar fosta soţie a preşedintelui Putin a primit paşaportul cu noul nume de familie în februarie. Potrivit presei locale, actualul soţ al femeii lucrează la Centrul pentru Dezvoltarea Comunicării Interpersonale, proiect prin care fosta doamnă Putin promovează cultura şi limba rusă.
Vestea a fost verificată şi de reprezentantul luptei anti-corupţie, Alexei Navalny, care a confirmat că femeia figurează în registrele de stare civilă cu numele de Ocheretnaia.
Vladimir Putin şi Liudmila şi-au anunţat divorţul în 2013, când au precizat că decizia a fost luată de comun acord.
Kremlinul a refuzat marţi să comenteze zvonurile asupra unei noi căsătorii a fostei soţii a lui Vladimir Putin, care au dat naştere la speculaţii în privinţa intenţiilor matrimoniale ale şefului statului rus, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Vladimir Vladimirovici (Putin) şi Liudmila Alexandrovna sunt divorţaţi şi, din acest motiv, nu sunt în măsură să spun nimic despre Liudmila Alexandrovna şi viaţa sa privată”, a declarat ziariştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.