1.9 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSportIntership de lux la ASF pentru absolvenții ASE

Intership de lux la ASF pentru absolvenții ASE

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Un număr de 20 de absolvenţi ai Academiei de Studii Economice vor fi selectaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru efectua, timp de 12 luni, un stagiu de pregătire în cadrul instituţiei, urmând ca jumătate dintre ei să fie selectaţi pentru angajare în direcţiile de specialitate, potrivit Mediafax.

"În toamnă, ASF va selecta un număr de 20 persoane din rândul absolvenţilor Academiei de Studii Economice (ASE), care vor efectua un stagiu de pregătire în cadrul instituţiei. După efectuarea stagiului, jumătate dinte participanţii la program vor fi angajaţi în direcţiile de specialitate ale ASF. Pe perioada stagiului, participanţii la program vor fi remuneraţi din banii autorităţii", a declarat marţi preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.

El a adăugat că selecţia participanţilor la programul de pregătire va fi realizată de o comisie formată din reprezentanţi ai ASE, mai scrie sursa citată.

ASF şi ASE au semnat, marţi, un protocol pentru identificarea şi selectarea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor cu rezultate deosebite, în vederea recrutării în cadrul ASF.

Protocolul face parte din programul "Tinere Talente" dezvoltat de ASF care are ca scop identificarea, recrutarea, dezvoltarea şi fidelizarea unor angajaţi noi, cu potenţial, care vor deveni parte a corpului profesional din Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă