-0.1 C
București
vineri, 7 februarie 2025
AcasăSpecialProcesele în masă din Egipt, o "parodie de justiţie"

Procesele în masă din Egipt, o „parodie de justiţie”

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Procesele în masă din Egipt, care au dus la condamnarea a peste 220 de persoane la moarte, sunt "imorale şi constituie o parodie de justiţie", a declarat, luni, Navi Pillay, Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Într-un comunicat publicat la Geneva, Pillay s-a declarat "şocată şi foarte alarmată" în legătură cu sentinţele şi pedepsele între şapte şi zece ani de închisoare pronunţate luni pentru trei jurnalişti ai postului Al-Jazeera, acuzaţi de susţinerea grupării Fraţii Musulmani a preşedintelui destituit Mohamed Morsi. În acest caz, alţi 11 jurnalişti judecaţi în contumacie, dintre care trei sunt străini, şi anume doi britanici şi o olandeză, au fost condamnaţi la zece ani de închisoare.

Ea a apreciat că acuzaţiile aduse la adresa unor jurnalişti sunt "prea generale şi vagi, şi, prin urmare, întăreşte ideea că ţinta reală este libertatea de exprimare", mai scrie Mediafax.

"Nu este o infracţiune să deţii o cameră sau să încerci să prezinţi dintr-un punct de vedere diferit un anumit eveniment. Nu este o infracţiune să critici autorităţile sau să intervievezi persoane care au opinii nepopulare", a insistat ea, îndemnând autorităţile egiptene să "elibereze fără întârziere" toţii jurnaliştii şi reprezentanţii media.

Aceste condamnări, precum şi condamnarea la moarte, sâmbătă, a 183 de presupuşi susţinători ai fostului preşedinte islamist egiptean Mohamed Morsi, inclusiv a lui Mohamed Badie, liderul grupării islamiste Fraţii Musulmani, de-acum interzise, au fost pronunţate în urma unor proceduri judiciare "punctate de nereguli şi care sunt o încălcare a dreptului internaţional", a denunţat ea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă