Băncile ar putea relua activitatea de creditare din nevoia de a realiza profit, întrucât resursele potenţiale s-au îngustat, cu toate dificultăţile şi riscurile existente în piaţă, în special pe zona IMM-urilor, unde firmele sunt subcapitalizate, care ar putea fi susţinute de politici publice, scrie Mediafax.
"Premisa reală a curăţeniei în bilanţurile băncilor (prin scoaterea creditelor neperformante provizionate din bilanţ – n.r.) va fi dată de presiunea economiei reale, nu neapărat o presiune a cererii de credite (…), cât nevoia băncilor de a face profit. Resursele potenţiale de profit ale băncilor s-au îngustat, cel puţin zona de trezorerie e mult mai puţin uşor de folosit decât a fost în perioadele anterioare, randamentele tuturor titlurilor imaginabile au scăzut semnificativ în aceşti ani şi atunci evident e posibil ca băncile să se întoarcă către activitatea tradiţională de banking, care e aceea de acordare de credite pe baza depozitelor atrase şi să încerce să obţină profitul de acolo", a declarat marţi viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu.
El a arătat că reluarea activităţii de creditare va fi însoţită de dificultăţi, asumare de riscuri, provocarea lipsei de capitalizare a companiilor din România, dar şi de "şansa pe care o avem de derulare a unor politici publice".
"Din numeroasele politici publice de încurajare a creditării din alte ţări – luăm ca exemplu Marea Britanie – singura care a funcţionat în mod efectiv, în special pentru IMM-uri, a fost cea a garantării creditelor. Există şi în România mecanisme care au fost construite, care pot fi ameliorate, astfel încât să se sprijine această reducere a poverii riscurilor pe care băncile şi le asumă atunci când creditează IMM-uri", a mai spus Olteanu, potrivit sursei citate.
Întrebat dacă banca centrală va mai reduce nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO), el a precizat că BNR are această intenţie pe termen scurt şi mediu, în special, dar numai când realitatea lichidităţii din piaţă o va permite. Olteanu admite că nivelul rezervelor minime obligatorii, de 18% pentru euro şi 12% pentru lei, este un cost suplimentar pentru bănci, care se regăseşte în costul creditării, însă consideră că nu reprezintă un impediment semnificativ al creditării în lei.