Profesoara care a fost agresată de un elev în timpul orei cu un cuţit la un liceu din Sectorul 4 este stabilă, conştientă, cooperantă, au declarat miercuri surse medicale, potrivit agerpres.ro.
„Pacienta este stabilă, conştientă, cooperantă. Are o plagă superficială care necesită sutură. În acest moment este încă în investigaţii. Nu ştim dacă necesită internare”, au afirmat sursele citate.
Potrivit unor surse judiciare, agresorul este elev în clasa a X-a la Liceul „Ion Creangă”. La începutul orei de japoneză, fără un motiv aparent, el a înţepat-o pe profesoară în zona gâtului. Băiatul, în vârstă de 16 ani, nu era cunoscut ca un copil problemă sau agresiv.
Un elev și-a înjunghiat profesoara, în clasă
Un elev și-a înjunghiat profesoara, în clasă, într-o unitate de învățământ din Sectorul 4 al Capitalei.
Elevul are 16 ani și este în clasa a X-a, la un liceu foarte cunoscut din București. Adolescentul venise în școală cu un cuțit cu care și-a lovit profesoara în gât. Femeia a fost dusă la spital și este în afară de pericol. Se pare că ea a suferit doar o zgârietură.
UPDATE Elevul agresor este audiat de polițiștii de la Serviciul Omoruri.
––––––––––––
Victima este profesoară de limba japoneză. Nu există încă informații despre vreun conflict anterior între profesoară și agresor. Elevul ar fi venit la acest liceu prin transfer, la începutul clasei a X-a. Elevul agresor a fost reținut de polițiști.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!