-0.8 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 420: Primele explicații pentru un flash puternic pe...

Rusia – Ucraina, ziua 420: Primele explicații pentru un flash puternic pe deasupra Kievului. VIDEO

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Un flash observat pe cerul Kievului, care a stârnit o mulţime de reacţii pe reţelele de socializare, a fost provocat de căderea unui satelit NASA, potrivit administraţiei capitalei ucrainene.

Seara trecută,”în jurul orei 22:00 (19:00 GMT), s-a observat strălucirea unui obiect aerian pe cerul Kievului”, a declarat şeful administraţiei militare a capitalei Ucrainei, Serhii Popko, pe Telegram.

„Conform informaţiilor iniţiale, acest fenomen este consecinţa căderii unui satelit NASA pe Pământ”, a adăugat el.

Agenţia spaţială americană a anunţat la începutul săptămânii că un satelit cu o greutate de aproximativ 300 de kg va reveni miercuri în atmosferă la o oră necunoscută.


Satelitul Rhessi, folosit pentru observarea erupţiilor solare, a fost lansat pe orbita joasă a Pământului în 2002, iar utilizarea sa a încetat în 2018, potrivit NASA.

Un jurnalist AFP a observat un fulger pe cer, care nu a fost urmat de niciun sunet.

Alerta aeriană a fost activată, a subliniat Popko, precizând totodată că „apărarea antiaeriană nu a intrat în acţiune”.

La scurt timp, Forţele Aeriene Ucrainene au susţinut, de asemenea, că flash-ul a avut „legătură cu căderea unui satelit/meteorit”, afirmând totodată că acest lucru nu a fost încă clarificat.
„Reţelele sociale se distrează răspândind meme cu farfurii zburătoare, dar vă rugăm să nu folosiţi sigla oficială a Forţelor Aeriene pentru a crea meme”, a adăugat forţa.

Luni, într-un comunicat, NASA a spus că se aşteaptă ca cea mai mare parte a satelitului Rhessi să fie distrus în momentul intrării în atmosferă.”Dar este de aşteptat ca unele componente să supravieţuiască”, a spus agenţia spaţială americană, adăugând că riscul de a răni pe cineva pe Pământ este scăzut, de aproximativ o şansă la 2.467, amintește Agerpres

Citește și:

A 419-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă