-0.6 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăPoliticăGabriel Oprea, achitat definitiv în dosarul DIPI

Gabriel Oprea, achitat definitiv în dosarul DIPI

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a dispus definitiv luni achitarea lui Gabriel Oprea în dosarul în care fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar.

Gabriel Oprea primise o decizie de achitare şi la instanţa de fond, soluţie menţinută luni de completul de cinci judecători, potrivit Agerpres.

Singura modificare operată de completul de cinci magistraţi este faptul că a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor.

În dosar au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi: Gheorghe Nicolae – fost şef al DIPI; Gabriel-Nicolae Pavel – comisar-şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI; Nelu Zărnică – chestor principal, fost subsecretar de stat; Marian-Dănuţ Iacob – comisar-şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei.

Potrivit DNA, pe 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae, la acea vreme şeful DIPI, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului Juridic din DIPI, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative”, susţin procurorii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă