Nu vin vești bune de la Bacău. Începând din luna septembrie, județul înregistrează o creștere semnificativă a numărului de cazuri pozitive de COVID-19, cu un număr zilnic de 25-30 de persoane testate pozitiv pentru SARS-CoV-2.
În acest moment, la Spitalul Județean de Urgență Bacău sunt internate 24 de persoane, dintre care nu mai puțin de 19 sunt copii. La ATI COVID, sunt internați, sâmbătă, 3 pacienți, notează ziaruldebacău.ro.
„În momentul de faţă avem circa 2.000 de cazuri COVID pe zi,” afirma ministrul Rafila
Întrebat joi la Europa FM dacă a revenit COVID în România, Rafila a transmis:
„A revenit şi în România, ca şi în alte ţări. În momentul de faţă avem circa 2.000 de cazuri pe zi. Formele nu sunt aşa de grave cum au fost în alte valuri anterioare. De curând am început şi o să terminăm foarte rapid achiziţia unor alte antivirale care sunt disponibile în momentul de faţă pe piaţă. Chiar mâine va fi o şedinţă cu spitalele din Bucureşti să vedem dacă există probleme în ceea ce priveşte spitalizarea pacienţilor. Sunt mulţi dintre oameni care preferă să rămână spitalizaţi câteva zile, chiar dacă tratamentul se poate face ambulatoriu şi noi o să venim în întâmpinarea acestor pacienţi sau a pacienţilor care au comorbidităţi, încât să asigurăm spitalizarea.”
„În anumite zone este posibil să apară, unde sunt aglomeraţii mari urbane, cum este Bucureştiul. Sunt două spitale de boli infecţioase, după cum bine ştiţi, Balş şi Babeş, s-au aglomerat. O să discutăm şi cu colegii de la celelalte spitale de urgenţă, mâine dimineaţă, încât să putem asigura spitalizarea, dacă cumva prezentările sunt mai numeroase. Opinia mea e că acest val va mai dura circa una, două săptămâni, după care o să înceapă să scadă numărul de cazuri. Această transmisibilitate mai mare a acestui virus sau a variantei actuale duce la înregistrarea acestui număr mare de cazuri, dar nu numai în România. Repet, peste tot se întâmplă acelaşi lucru”, a completat ministrul Sănătăţii.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!