-0.8 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSocialBărbat din județul Mureș, reținut după ce și-a împușcat vecinul de Anul...

Bărbat din județul Mureș, reținut după ce și-a împușcat vecinul de Anul Nou

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Un bărbat de 57 de ani din comuna Eremitu a fost reţinut de poliţişti în noaptea de Revelion, după ce, în jurul orei 1,00, pe fondul unui conflict spontan, ar fi tras cu o armă neletală de tir sportiv asupra vecinului său, rănindu-l uşor la un picior.

„La data de 1 ianuarie 2024, în jurul orei 1,00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Miercurea Nirajului au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în faţa unui imobil din comuna Eremitu, un bărbat a fost împuşcat în picior de către vecinul său. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureş, stabilindu-se că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 57 de ani, din Eremitu, ar fi tras cu o armă neletală de tir sportiv supusă autorizării asupra unui bărbat, de 42 de ani, cauzându-i o rană uşoară la piciorul stâng. În urma activităţilor desfăşurate, faţă de bărbatul bănuit de comiterea faptei, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Poliţiştii au mai constatat că bărbatul deţine arma ilegal, fapt pentru care a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă