La sfârșitul anului trecut, existau peste 55.000 de astfel de magazine, în țara cu 52 de milioane de locuitori
Să ridici un pachet, să-ți încarci cardul de metrou, să iei prânzul sau să scoți niște bani, toate acestea ar însemna drumuri separate la oficiul poștal, stația de metrou, un restaurant și un bancomat. Nu și în Coreea de Sud, unde toate le ai într-un magazin.
Conform Asociației Industriei Magazinelor din Coreea, la o populație de 52 de milioane de locuitori, existau la sfârșitul lui 2023, peste 55.200 de magazine de proximitate, aproximativ unul la fiecare 950 de oameni.
„Industria magazinelor de proximitate din Coreea de Sud se remarcă prin densitatea sa remarcabilă și strategiile inovatoare”, a spus Chang Woo-cheol, profesor de turism și industria de servicii alimentare la Universitatea Kwangwoon din Seul.
„Magazinele de proximitate sunt deschise 24 de ore din 24 și joacă un rol esențial în viața noastră ocupată”, a adăugat Chang – numind industria sud-coreeană o „poveste de succes globală”.
Este mai mult decât numărul total de sucursale McDonald’ s din întreaga lume și oferă Coreei de Sud cea mai mare densitate de magazine pe cap de locuitor, depășind Japonia și Taiwan, ambele renumite pentru magazinele lor abundente și versatile, scrie CNN.
În marile orașe din Coreea de Sud, cum ar fi Seul, magazinele de proximitate sunt la fiecare colț, uneori cu mai multe puncte de vânzare de la companii concurente împrăștiate pe aceeași stradă.
Ceea ce diferențiază magazinele sud-coreene este faptul că acestea concentrează oferă totul, de la alimente și băuturi până la bunuri de casă și servicii de stil de viață. Clienții își pot încărca telefoanele, plăti facturile de utilități, pot retrage numerar, pot face comenzi online și pot primi livrări. De asemenea, își pot încărca trotinetele electrice, pot face schimb de valută și pot trimite corespondență internațională.
„Magazinele de proximitate din Coreea nu sunt doar un loc în care oamenii pot sta în jurul unei mese printre aglomerația de cutii de bere într-o noapte târzie de vară, dar oferă și servicii esențiale”, a spus Deloitte Korea într-un raportdin 2020 , descriind magazinele țării ca „răsfățându-și clienții cu o comoditate extremă”.
Pandemia de Covid-19 a contribuit la această tendință, oamenii preferând să comande online sau să cumpere rapid lucruri din magazinele apropiate, se mai arată în raport.
Între 2010 și 2021, veniturile magazinelor de proximitate coreene au crescut de peste patru ori, de la 5,8 miliarde de dolari la 24,7 miliarde de dolari, depășind supermarketurile tradiționale și magazinele universale, potrivit McKinsey, citând compania de cercetare de piață din Londra, Euromonitor.