„Regina muzicii tiganesti”, asa cum a fost desemnata in India anilor '70, Esma Redzepova va concerta pe 7 decembrie alaturi de Fanfara Ciocarlia, la Sala Palatului. Potrivit organizatorilor, Esma Redzepova a sustinut de-a lungul carierei sale peste 8.000 de concerte in peste 30 de tari. In anul 2000, artista a fost declarata la Moscova „Artistul de muzica tiganeasca al secolului”. Ea este renumita nu numai prin muzica, ci si prin actiunile umanitare in care s-a implicat. Alaturi de sotul sau, Esma a adoptat 47 de copii orfani. In 2002 i-a fost oferit un alt premiu important, „Maica Tereza”, si tot in 2002 a fost propusa pentru a doua oara la Premiul Nobel pentru Pace. Este nascuta in 1943, la Skopje, iar cariera si-a inceput-o la varsta de 14 ani. Sotul ei, Stevo Teodosievski, a fost cel care a remarcat-o cand a castigat un concurs realizat de Radio Skopje si i-a cerut permisiunea tatalui ei s-o lase cu el in turnee. Sapte ani mai tarziu se casatoreau iar ea devenea una dintre cele mai celebre voci din zona Balcanilor.
Concertul sustinut de Fanfara Ciocarlia la Bucuresti va beneficia si de participarea altor nume celebre ale muzicii traditionale tiganesti. Printre acestea se numara Jony Iliev (Bulgaria) si Kaloome Perpignan (Franta).
Biletele pentru spectacol costa 30, 45, 60, 80 si 100 de lei si pot fi achizitionate din magazinele Diverta, de la Sala Palatului sau online, de pe www.myticket.ro.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]