-0.1 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăInternaționalKamala Harris și Donald Trump, față în față pe 10 septembrie

Kamala Harris și Donald Trump, față în față pe 10 septembrie

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Dezbaterea prezidențială a fost convenită, inițial, cu Joe Biden, care între timp s-a retras din cursă

Într-o conferință de presă la reședința sa din Palm Beach, Florida, Trump a spus că vrea dezbateri suplimentare pe 4 și 25 septembrie, care să fie difuzate pe Fox, notează Reuters. Donald Trump a afirmat că este de acord cu această dezbatere, pe 10 septembrie, deși, anterior, anunțase o altă dată și un alt post de televiziune, fără ca aceste detalii să fi fost agreate cu Harris, notează Reuters.

Harris a spus într-o postare pe X că așteaptă cu nerăbdare dezbaterea din 10 septembrie, după ce Trump „s-a angajat, în sfârșit”.

„Ei bine, mă bucur că, în sfârșit, a fost de acord cu o dezbatere pe 10 septembrie, abia aștept. Sper să apară la dezbatere. Sunt bucuroasă să avem această conversație despre o dezbatere suplimentară după 10 septembrie, cu siguranță. A propus încă două. Încă două dezbateri. Așa cum am spus, sunt bucuroasă să avem această conversație”.

Între timp, cel mai recent sondaj arată că Harris și-a mărit avansul față de Trump, în ultima săptămână. Ea este creditată în preferințele electoratului cu 42%, în timp ce Trump este alesul a doar 37% dintre cei chestionați.

Trump a insistat că nu și-a schimbat abordarea față de cursa prezidențială. Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri cu reporterii, care a durat peste o oră, Trump a sărit de la un subiect la altul și a spus că Harris și Walz sunt candidați slabi.

Trump a criticat-o pe Harris pentru că nu a organizat nici o conferință de presă, de când și-a lansat campania. „Ea nu poate face un interviu. Ea nu e în stare”, a spus Trump, numindu-o din nou „urâtă”, un cuvânt pe care-l folosește frecvent, când vrea să disprețuiască o femeie, mai scrie Reuters.

Echipa Harris-Walz a atras zeci de mii de participanți la mitingurile din state-cheie, precum Pennsylvania, Michigan și Wisconsin. Ascensiunea rapidă în sondaje, dar și în ceea ce privește donațiile a tandemului democrat, forțează echipa lui Trump să-și refacă strategia și să regândească mesajele electorale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă