La Negoiță vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
– ” Sunt, șeic, neam de beduin,
Și de la Bab-el-Mandeb vin
Să vând pe El Dinamo slab.
Arabii toți răsar din cort,
Să-mi vadă clubul, când îl port
Și-l joc în playout și-l las la trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Și nu l-aș da nici mort.
Dar trei jucători de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Și de amar îndelungat,
Afacerii mele i-a secat
Al banului izvor!
Ai mei pierduti sunt, șeice, toți;
O, vinde-i, de vrei, că poți!
Da-mi bani pe Dinamo! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac,
Dă-mi numai cât socoți!”
El poarta clubul, dând ocol,
In trap grăbit, în pas domol,
Și ochii șeicului mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de Charlton gol.
– „O mie de shaorma primești?”
– „O, șeice, cât de darnic ești!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ți răsplătească ANAF-u’,
Așa cum îmi plătești!”
Șeicul ia, cu ochii plini
De zâmbet, haita de câini –
De-acum, de-acum ei sunt scăpați,
De-acum vor fi și ei retrogradați,
N’or cere la străini!
Nu vor trăi în Groapă, în fum,
Nu-i vor cerși câinii’n drum,
Echipa lui se va’ntrena;
Și vor avea și ei ce da
FCSB-iștilor de-acum!
Articolul integral este disponibil pe Academia Cațavencu.
