0.5 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăCulturăExpoziții la Teatrul Național București

Expoziții la Teatrul Național București

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

De marți, 19 decembrie, se deschide loc, în Rotonda din foaierul Sălii Mici a TNB, „SIAN – Salonul Naţional de Arta Naivă” (ajuns la a XIV-a ediție), organizat în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) din cadrul Ministerului Culturii şi Identității Naționale. Este o expoziție bienală, care are ca scop principal promovarea celor mai valoroase lucrări ale artiștilor naivi din țară și din străinătate, asigurând continuitatea programului multianual de Revigorare a meșteșugurilor tradiționale și promovare a creativității artistice, susținut de INP. Expoziția rămâne deschisă până în data de 19 ianuarie 2018. Accesul publicului se face prin Bulevardul Carol.

În foaierele Sălii Studio, de la etajele I şi II, are loc, tot din 19 decembrie, o expoziție foto-documentară de mare interes, consacrată personalității Reginei Maria a României, expoziție intitulată „Regina soldat”. Proiectul, care prefațează aniversarea Centenarului Marii Uniri, este organizată de Asociația România Culturală în parteneriat cu Teatrul Național ”I.L. Caragiale”, cu sprijinul Bibliotecii Academiei Române, a Bibliotecii Naționale a României, a Muzeului Militar Național și a Arhivelor Naționale ale României, care au pus la dispoziția organizatorilor un bogat fond foto-documentar ce va fi expus în premieră.

În Foaierul Media (aripa Intercontinental), publicul va putea viziona, până la sfârșitul lunii ianuarie 2018, expoziția de pictură a cunoscutului poet Marin Sorescu, despre care academicianul Eugen Simion afirmă, în prefața catalogului, că reprezintă ”o explozie frumoasă și gravă de inocență și inteligentă afecțiune”.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă