Doi dintre potenţialii moştenitori ai cântărețului Prince, care a murit în 21 aprilie, refuză să facă teste genetice, aşa cum a solicitat mandatarul averii cântăreţului. Ei consideră că au furnizat suficiente elemente care să demonstreze rudenia lor cu cântărețul, relatează AFP, citat de Agerpres.
Artistul a decedat la vârsta de 57 de ani, fără să lase un testament. Astfel, averea lui este și mai disputată, întrucât Prince nu avea copii. Cu administrarea averii a fost însărcinat un mandatar, în aşteptarea clarificării ordinii succesiunii artistului, care avea o soră şi cinci fraţi şi surori vitregi.
Mandatarul Bremer Trust a anunţat, săptămâna trecută, că va solicita potenţialilor moştenitori să facă teste ADN, pe cheltuiala lor, pentru a-şi dovedi legătura de rudenie cu Prince. Însă cei doi apreciază că au furnizat destule elemente care să ateste acest lucru, conform unor documente judiciare publicate marţi.
Citește și: Au apărut încă două potenţiale moştenitoare ale lui Prince
Unul dintre potenţialii moştenitori este Brianna Nelson, care susţine că este singura fiică în viaţă a lui Duane Nelson, unul din fraţii vitregi ai lui Prince. El s-a ocupat un timp de securitatea cântăreţului, fiind ulterior îndepărtat. A murit în 2011. Celălalt este Carlin Williams, un deţinut de 39 de ani din Colorado (vestul Statelor Unite), originar din Texas (centru), a cărui mamă afirmă că a avut un raport sexual cu cântăreţul într-un hotel, în 1976.
Tribunalul din Carver County, Minnesota (nord), unde se află domeniul Paisley Park al lui Prince, a stabilit o şedinţă în 27 iunie pentru a audia eventualele obiecţii la propunerea de efectuare a testelor ADN, încheie AFP.A
Citește și: Listă nesfârşită: a apărut un nou “pretendent” la averea lui Prince