-0.1 C
București
vineri, 7 februarie 2025
AcasăEconomieFoto interviuVIDEO. Obama are talent şi la beatbox

VIDEO. Obama are talent şi la beatbox

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Pentru cei care se întreabă ce ar putea face preşedintele Barack Obama după ce-şi încheie ce-l de-al doilea mandat la Casa Albă răspunsul este simplu: preşedintele american şi-a demonstrat în dese rânduri talentul muzical şi pare să nu lase să-i scape nicio ocazie de a mai cânta câte ceva. De această dată Obama s-a întâlnit cu tineri vietnamezi la Ho Chi Minh, miercuri, în ultima etapă a unei vizite de trei zile în Vietnam, prilej cu care şi-a etalat cunoştinţele de beatbox, conform publicaţiei Washington Post, citată de Agerpres. 

Preşedintele american răspundea întrebărilor tinerilor vietnamezi când a fost interpelat de o tânără care i-a mărturisit că este solistă de hip-hop. Obama i-a cerut imediat să facă câteva rime freestyle şi i-a dat ritmul susţinând o scurtă sesiune de beatbox. 

"Îţi trebuie puţin ritm? Hai, cântă ceva" i-a cerut Obama. 

"În vietnameză sau engleză?" a răspuns tânăra cu nonşalanţă. 

"În vietnameză desigur, deşi nu o să înţeleg nimic din ce spui", i-a răspuns preşedintele. 

Tânăra a improvizat câteva versuri în vietnameză pe ritm, în aplauzele celorlalţi aproximativ 800 de tineri care participau la întâlnirea cu liderul american. Apoi i-a spus preşedintelui american că numele ei este Suboi şi că a cântat despre oamenii foarte bogaţi care însă nu sunt fericiţi. 

Suboi, pe numele său adevărat Hang Lam Trang Anh, are 26 de ani şi este o vedetă printre tinerii vietnamezi, fiind considerată "regina hip-hop" din această ţară asiatică. 

Următoarea destinaţie a turneului asiatic a preşedintelui american este Japonia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă