Prințul George, cel de-al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii după bunicul său, prințul Charles, și tatăl său, prințul William, va începe din luna septembrie școala în sud-vestul Londrei, deși va avea în acel moment doar patru ani, informează Reuters citată de Agerpres.
Anunțul în acest sens a venit vineri de la Palatul Kensington, reședința părinților săi, ducele și ducesa de Cambridge.
George va urma cursurile școlii particulare Thomas's Battersea. Această alegere nu respectă tradiția mai nouă a familiei regale britanice care își trimite copiii la Wetherby School din Notting Hill, școală ce a fost urmată atât de tatăl lui George, cât și de unchiul său, prințul Harry.
Această schimbare a tradiției este legată de decizia luată în luna ianuarie de prințul William și de soția sa, Kate, de a-și stabili familia la Londra, după ce ducele de Cambridge a hotărât să renunțe la serviciul său de pilot de salvare pe elicopter pentru a prelua din sarcinile oficiale pe care nu le mai poate duce la îndeplinire bunica sa, regina Elisabeta a II-a, ajunsă la vârsta de 90 de ani.
George și sora sa mai mică, Charlotte, au locuit inițial alături de părinți la Anmer Hall, pe proprietatea reginei de la Sandringham, în Norfolk, estul Angliei.
"Altețele lor regale sunt fericite că au găsit o școală unde au încredere că George își va începe cu succes educația", conform unui comunicat al Palatului Kensington.