De multe ori viata ne pune in fata unor evenimente greu de imaginat. Printr-un asemenea moment a trecut cunoscutul si apreciatul solist de muzica folk Vasile Seicaru. Dar nu despre drama lui vom vorbi in randurile ce urmeaza, ci despre modul lui de-a trece prin lume. Muzica lui, ca si a intregii pleiade de artisi folkisti, a incantat generatii de tineri, dezlegandu-le inimile, facandu-i mai buni, mai ingaduitori, mai iubitori si, de ce nu, apropiindu-i de poezia adevarata.
Chiar daca, in ultimii ani, Vasile n-a fost prea rasfatat de televiziuni, cantecele lui au ramas „inramate” in sufletul fanilor sai. Vasile Seicaru a cantat si canta dragostea, despartirea, iubirea; mai nou, s-a aplecat si asupra socialului, construindu-si, in timp, un adevarat „imperiu” pe care-l administreaza cu imaginatie si pricepere. L-am revazut, nu demult, pe Vasile cantandu-si durerea si tristetea. Deseori, lacrimile i-au inrourat privirea, dar, artist fiind, a stiut sa depaseasca emotia si sa cante pentru cei prezenti acele piese care l-au consacrat si au devenit adevarate slagare. Cantecele erau parca pliate pe drama lui. Lumina reflectoarelor se aseza pe fata brazdata de tristete si suferinta, aducandu-ne aminte ca artistul nu se lasa rapus de meandrele vietii.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]
