[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]
Ultimul dintre cetățenii români aflați în Afganistan, care își exprimase dorința de a fi evacuat, a ajuns în siguranță pe Aeroportul Internațional din Islamabad, unde a fost preluat de personalul Ambasadei României din Pakistan, informează, duminică, Ministerul Afacerilor Externe.Ultimul cetățean român care a solicitat sprijin pentru repatriere autorităților române a reușit evacuarea din Kabul și a ajuns în siguranță pe Aeroportul Internațional din Islamabad, informează MAE.Românul a fost preluat de personalul Ambasadei României din Pakistan.
„Acest cetățean român, care lucra pentru un program ONU și avea dublă cetățenie, a României și a Republicii Moldova, a fost evacuat și ajutat să ajungă în siguranță în Aeroportul internațional din Kabul cu sprijinul partenerilor internaționali, în pofida condițiilor extrem de dificile din teren. Ulterior, acesta a fost preluat pe un zbor până la Islamabad, asigurat de parteneri internaționali”, potrivit MAE.Cetățeanul român evacuat duminică era ultimul dintre cetățenii români aflați în Afganistan care își exprimase dorința de a fi evacuat.MAE transmite că, în prezent, toți cetățeni români care au solicitat sprijin pentru evacuare autorităților române se află în siguranță în afara teritoriului afgan.