5.7 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăInternaționalAfghanistanAlte pretenții din partea talibanilor. Ce mai vor aceștia

Alte pretenții din partea talibanilor. Ce mai vor aceștia

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Talibanii, noii conducători ai Afganistanului, vor recunoaştere diplomatică şi sprijin financiar din partea Germaniei.

„Dorim relaţii diplomatice puternice şi oficiale cu Germania”, a insistat Zabihullah Mujahid pentru Welt am Sonntag.

Talibanii mai vor din partea Berlinului sprijin financiar, ajutoare umanitare şi cooperare în domeniile sănătăţii, agriculturii şi educaţiei, a spus oficialitatea talibană, care a adăugat că se aşteaptă la aceleaşi lucruri şi din partea altor ţări.

În trecut, Germania a fost întotdeauna bine venită în Afganistan, a apreciat Mujahid. „Din nefericire, ei s-au alăturat apoi americanilor. Dar am iertat toate astea acum”, a spus el.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas ia în calcul posibilitatea ca Berlinul să reia ajutoarele pentru dezvoltare pentru Afganistan dacă talibanii formează un guvern incluziv, între altele. Germania şi-a închis ambasada din Kabul şi a sistat ajutorul de dezvoltare pentru Afganistan de la preluarea puterii de către talibani, luna trecută, scrie Agerpres.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă