-0.3 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăInternaționalAndrei Muraru, ambasadorul României în SUA, despre strategia americanilor în țara noastră

Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, despre strategia americanilor în țara noastră

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, a declarat la Digi 24 că prezența americană în România trebuie să fie mai robustă, având în vedere că avem cel mai mare număr de kilometri de frontieră comună cu Ucraina.

„Aducerea în România a unui batalion, batalion Striker, a dublat numărul de soldați americani, dar cred că suntem departe de ceea ce avem nevoie. Noi credem că prezența militară aliată și americană, în particular, trebuie să fie mult mai robustă, pentru că România este țara din UE și NATO care are cea mai lungă graniță cu Ucraina, peste 650 kilometri, are peste 250 km de coastă cu Marea Neagră”, a declarat Andrei Muraru.

Oficialul crede că România este într-o foarte bună postură în acest moment, nu doar că a devenit patria a peste 1 milion de refugiați ucraineni, dar și pentru că a investit în parteneriatul  strategic cu Statele Unite, parteneriat care s-a născut și s-a construit după ce România a ratat includerea în NATO, la summitul Alianței de la Madrid din 1997.

 „Cred că suntem într-o situație cu mult mai bună decât am fi fost înainte de 2004 când am intrat în NATO. Este clar că din acest punct de vedere putem să fim siguri că orice atac din partea Federației Ruse sau unui alt actor ar atrage activarea Articolului 5, care înseamnă intervenția tuturor celorlalte state membre ale NATO”, a subliniat ambasadorul Andrei Muraru, potrivit Digi24.ro.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă