1.9 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski va călători în SUA miercuri unde se va întâlni și cu...

Zelenski va călători în SUA miercuri unde se va întâlni și cu Joe Biden

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va călători în SUA, la Washington, şi este de aşteptat să viziteze Capitoliul miercuri, a informat marţi Punchbowl News, citând nouă surse familiare cu acest subiect, conform agerpres.ro.

Preşedintele Zelenski ar urma să se întâlnească cu conducerea Congresului SUA şi cu liderii comitetelor naţionale de securitate ale celor două partide, Democrat şi Republican, a adăugat Punchbowl News.

În această vizită, prima în străinătate după declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie, preşedintele ucrainean ar urma să se adreseze unei sesiuni comune a Congresului, conform sursei citate.

Marţi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a declarat că miercuri seară va avea loc o sesiune a Congresului „cu un accent foarte special asupra democraţiei”. Această declaraţie, făcută într-o scrisoare, nu a furnizat detalii despre subiectul sesiunii. Biroul ei nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la informaţiile privind o vizită la Washington a preşedintelui Zelenski.

Zelenski va călători în SUA unde va avea întîlniri numeroase, ajungând și la Capitoliu pentru a ține un discurs

Reprezentanta Marcy Kaptur, co-preşedintă a Grupului de prietenie pentru Ucraina din Congresul american, a declarat pentru CBS News că sunt în desfăşurare eforturi pentru a-l aduce pe Volodimir Zelenski miercuri la Capitoliu şi pentru ca acesta să se adreseze Congresului.

„Am fi foarte onoraţi să-l avem în vizită. Sunt uimită că o poate face, având în vedere situaţia. Ar fi un cadou grozav să-l avem la Capitoliu. Înţelegem personal dacă, în ultimul moment, nu poate ajunge”, a spus Kaptur, citat de CBS News.

Vizita preşedintelui Zelenski la Washington ar putea include şi o oprire la Casa Albă pentru o întâlnire cu Joe Biden, a informat CNN, citând la rândul său surse familiare cu subiectul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă