Europa trebuie să apere democrația în Taiwan, susține Nicola Beer, vicepreședintă a Parlamentului European.
Eurodeputata Nicola Beer este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European. Ea a mers la Taipei, aceasta reprezentând cea mai importantă vizită în Taiwan a unui oficial din Parlamentul European.
Vizita vicepreședintei Nicola Beer se produce în momentul în care China comunistă pare să crească presiunile asupra Taiwanului, pe care îl consideră o provincie a Chinei. Occidentul se teme că atitudinea Rusiei în privința Ucrainei ar putea fi luată ca exemplu de China cu privire la Taiwan.
”Nu este loc pentru agresiune chineză în Taiwan. Suntem martori la un război în Europa şi nu vrem să asistăm și la un război în Asia”, a subliniat vicepreședinta Parlamentului European.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!