-0.8 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăInternaționalGuvernul Tunisiei va fi condus pentru prima dată de o femeie

Guvernul Tunisiei va fi condus pentru prima dată de o femeie

Najla Bouden a fost numită pe 29 septembrie

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

După 11 săptămâni de la demiterea precedentului guvern, Tunisia are de luni, pentru prima dată în istoria țării, o femeie la conducere. Profesoara universitară Najla Bouden și echipa sa vor avea totuși  prerogative considerabil reduse după lovitura de stat a lui Saied.

Bouden a fost pusă în funcție la mai bine de două luni de când președintele a suspendat activitatea parlamentului din Tunis. În vârstă de 63 de ani, aceasta a afirmat că „lupta împotriva corupţiei va fi cel mai important obiectiv” al guvernului său.

Preşedintele republicii a promulgat un decret prin care este numit şeful guvernului şi membrii acestuia, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, cu puţin timp înainte ca televiziunea de stat să difuzeze ceremonia de depunere a jurământului.

Cu o zi în urmă a avut loc o nouă manifestație împotriva măsurilor excepţionale decise de președintele Saied. Președintele a a promulgat pe 22 septembrie un decret ce oficializează suspendarea mai multor articole din Constituţie. Acestea  instaurează măsuri excepţionale, provizorii, timp necesar pentru a iniţia reforme politice, printre care şi amendamente la Constituţia din 2014.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă