După câțiva ani de procese la mai multe instanțe din țară, asistăm la o inexplicabilă favorizare prin deciziile instanțelor a uneia dintre cele mai aberante afaceri de tranziție, care dă posibilitatea personajelor din clientela politică să își cumpere locuințele de serviciu la prețuri mai mici decât banii dați pentru o noapte sau două la un hotel.
Se întâmplă la Galați, unde personaje din clientelele PSD și PNL pot să își cumpere apartamentele de serviciu construite în centrul orașului la începutul anilor ’90 la prețuri derizorii: o garsonieră costă 152,82 lei, un apartament cu două camere e mai scump, costând 800,02 lei.
Transfer de privilegii
Povestea e simplă și ilustrează transferul de privilegii de după 1990 de la clientela PCR la aceea a FSN, PDSR, PSD, PD și PNL.
În toamna lui 1989, au fost demolate clădirile din perioada interbelică de pe strada Tecuci, fostul vad comercial din centrul Galațiului, pentru a fi construite mai multe blocuri destinate, bineînţeles, clientelei politice din anii ’80. Blocurile au fost finalizate prin 1993-1994 şi apartamentele au fost împărţite celor două instituţii administrative, unele intrând în fondul locativ al Primăriei Galați, celelalte în fondul Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi.
Apartamentele au fost repartizate ca locuințe de serviciu noii clientele politice, PSD, PD şi PNL, directori de instituţii, funcţionari, jurnalişti, militari, dar şi unor judecători şi procurori. Toți aveau salarii suficient de mari pentru a-și cumpăra o casă sau un apartament, mulți chiar aveau deja o locuință, dar au primit apartamentele de serviciu ca privilegiu al apartenenței la clientela puterii locale.
Apartamente construite în 1994
După câţiva ani, s-a pus problema cumpărării apartamentelor de către chiriaşi, iar principala controversă era preţul. Dacă Primăria şi Consiliul Municipal Galaţi au reuşit să vândă cele 140 de apartamentele la preţuri ceva mai apropiate de cele de pe piaţa imobiliară, dar oricum sub preţul pieţei, la apartamentele de serviciu din fondul locativ al CJ Galaţi situaţia s-a complicat.
Apartamentele CJ nu fuseseră reevaluate, sunt la preţul de deviz cu care figuraseră în evidențele societăţii de administrare a fondului locativ, Loconfort Galaţi. Spre exemplu, un apartament cu o cameră din blocul B4, poate fi cumpărat la preţul de 152,82 lei, dacă e la etajul 4 şi cu 167,30 lei dacă e la parter sau etajul 1. Cu 800,02 lei poate fi cumpărat un apartament cu două camere, de 48,82 mp şi finalizat în 1994, din blocul Delta. La blocul L e cel mai mare preţ la care va fi vândut un apartament deb 3 camere, de 76,5 mp: 1.596,80 lei!
Prețul la care poate fi cumpărat un apartament cu o cameră e mai ieftin decât o cazare la un hotel din Galați, care costă de la 191 la 362 lei.
Instanțele le dau „chiriașilor“ apartamentele „la preț redus“
A izbucnit un puternic scandal de presă și în acel context conducerea CJ Galați a evitat să vândă apartamentele la acele prețuri derizorii. Chiriașii au atacat în instanță, cerând să le fie vândute apartamentele la valorile „de deviz”.
Judecătoria Galaţi, Tribunalul Buzău şi Judecătoria Vaslui le-au dat dreptate chiriaşilor. În decembrie 2008, Judecătoria Galaţi a stabilit că apartamentele CJ vor face obiectul vânzării directe, la preţul rezultat din valoarea lucrărilor executate, adică cel din deviz. CJ a făcut recurs şi a cerut strămutarea, dar Tribunalul Buzău le-a dat dreptate tot chiriaşilor.
CJ a făcut din nou recurs, iar Curtea de Apel Ploieşti a emis sentinţa 634/14.10.2010 prin care a respins, definitiv şi irevocabil, recursul CJ. Dosarul a ajuns şi pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care le-a dat dreptate tot chiriaşilor, dar impunând, evaziv, că vânzarea se va face „în condiţiile legii”.
Curtea de Apel Constanța a menținut prețul de deviz
În 2016, dosarul a ajuns și pe rolul Curții de Apel Constanța. Noul președinte al CJ Galați, Costel Fotea (PSD), a pregătit mai multe expertize, prin care demonstrează că apartamente construite în 1993-1994 nu pot fi vândute pe câteva sute de lei.
După un an de amânări, în dosarul 25065/212/2013, Curtea de Apel Constanța le-a dat dreptate tot chiriașilor. CJ Galați a făcut recurs și dosarul va ajunge iarăși pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin 2011 le dăduse dreptate tot chiriașilor. Probabil că din această cauză președintele CJ Galați nu este prea optimist în ceea ce privește soarta acestui litigiu.
„În momentul de față, Curtea de Apel Constanța a trimis dosarul la București, la Înalta Curte de Casație și Justiție. A existat o decizie a instanței, la care Consiliul Județean a făcut contestație și apoi dosarul a fost trimis la Înalta Curte. Eu pot să spun doar un singur lucru: că din punct de vedere juridic Consiliul Județean a făcut absolut tot ce era posibil, am făcut expertize, documentații, care au fost depuse la dosar pentru a demonstra că acele apartamente trebuie vândute la prețul pieței”, ne-a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Lista chiriaşilor de lux: directori, militari, judecători, procurori
Printre cei care au primit apartamente de serviciu de la CJ Galaţi se află Dumitru Buţurcă (ex-PDL), fost şef al Direcţiei Agricole Galaţi (1997-2000) şi director la APIA Galaţi (2010-2012), care a primit apt. 2 din blocul V3.
Valentin Huciu (PNL, PSD), fost director la Protecţia Plantelor, locuieşte în apt. 7, din blocul V5. Lidia Nica (PSD), fostă şefă la „Protecţia Copilului”, a primit un apartament în blocul V2.
Apartamentul 13 din blocul “Delta” i-a fost repartizat lt. col. (r) Angel Iancu (PNL, UNPR), în prezent patron al unei societăți de pază care atunci când a primit apartamentul era șef de cabinet al deputatului PNL Victor Dobre, fostul ministru al Administraţiei. În apt. 8 din blocul L s-a mutat Ion Căşuneanu, fost comandant al Garnizoanei Galaţi.
Printre chiriași se află și angajați ai CJ, Laura Angheluţă, șefa Direcţiei de Dezvoltare Regională din cadrul CJ, adjuncta acesteia, Aurelia Domnițeanu și o duzină de consilieri în cadrul CJ. Printre chiriaşii din apartamentele CJ s-a aflat şi soţul preşedintei CSM, judecătoarea Mariana Ghena, care a returnat apartamentul din 2005, dar se mai află în continuare judecătorii Simona Bacşin, Benone Fuică, Alina Savin, Florin Meleacă și Eugen Mortu, dar și procurorii Luparu Carmen, Sorin Leau, Dorina Leau, Mihaela Gurzu, Dumitru Baciu, Roșca Costache – fost prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Galaţi, acesta primind un apartament din fondul primăriei. El a şi fost arestat de DNA în 2012 pentru că i-a cerut lui Georgel Nicolae, căpitan de port la Căpitănia Galați, pe care îl ancheta pentru corupție, să îi cumpere apartamentul cu suma de 138.000 lei, în schimbul promisiunii că îl va ajuta cu soluţionarea dosarului penal aflat în lucru la parchetul pe care îl conducea.
Fostul procuror Roșca nici nu avea dreptul la acel apartament de serviciu pentru că avea deja în proprietate un alt apartament.
Cum să explici o aberație
Pare ciudată această serie de decizii prin care instanțele le dau dreptate chiriașilor să cumpere un apartament cu o cameră cu 150 de lei, iar unul cu două camere cu 800 de lei.
E nefiresc. Unul din acei chiriași și-ar putea cumpăra o scară de bloc din salariul pe o lună.
Poate că la mijloc e cauza eternă, legea proastă, evazivă, care permite interpretări. Dar, cum se știe, există și instrumentul expertizei judiciare, pe care un magistrat o dispune pentru a obține o evaluare corectă a unui bun a cărui valoare este disputată în instanță. De ce nu a funcționat în acest caz? Greu de spus.
Sigur, nu putem face proces de intenție unor magistrați, au răspunderea deciziilor pe care le iau, dar nu putem să nu ne gândim și la faptul că printre chiriași fiind și 10-15 judecători se poate să fi funcționat și o anume solidaritate de castă.
Dar, până la urmă, o aberație nu poate fi explicată nici cu argumente juridice, nici cu argumente logice. Rămâne o aberație.