-0.3 C
București
miercuri, 5 februarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăEmitentii reclama "terorismul" minoritarilor

Emitentii reclama „terorismul” minoritarilor

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

» Imperfectiunile legislative le dau de furca actionarilor majoritari.

» Fondurile off-shore pot bloca in orice moment activitatea unei companii.

» BVB si Asociatia Brokerilor, in "pelerinaj" prin tara.

 

Comportamentul unor actionari minoritari, care ar recurge la modalitati de "hartuire" a majoritarilor, blocandu-le deciziile in repetate randuri, a fost pus pe tapet ieri, la Constanta, cu prilejul lucrarilor conferintei itinerante "Finantarea companiilor prin bursa".
Conferinta este organizata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Asociatia Brokerilor, in toate centrele economice importante din tara, Constanta fiind a doua locatie, dupa Timisoara.

Imperfectiuni legislative

Extrem de vehement la adresa comportamentului unor actionari minoritari s-a aratat presedintele-director general al operatorului portuar Comvex SA din localitate, Viorel Panait. In structura actionariatului societatii constantene, listata la BVB, se afla, cu un procent de 20%, si fondul de investitii off-shore Broadhurst, controlat de controversatul om de afaceri Siminel Andrei.
"Broadhurst nu ne spune niciodata nimic: cine sunt persoanele implicate sau care sunt fondurile cu care lucreaza. In multe situatii ne intalnim cu un terorism al actionarilor minoritari", a spus Panait, care a avut nu mai putin de noua procese cu fondul mentionat.
El a explicat ca toate aceste probleme sunt cauzate de imperfectiunile legislative, mai exact de traducerea defectuoasa a reglementarilor comunitare in domeniu.
Astfel, in timp ce societatea emitenta, listata la bursa, este obligata sa raporteze orice eveniment semnificativ pentru companie, actionarii minoritari nu sunt obligati sa faca publice informatiile referitoare la schimbarea "parintelui" titlurilor. Mai exact, orice persoana poate actiona concertat cu un fond de investitii, off-shore sau nu, fara a fi verificata de nimeni, influentandu-se in acest fel piata bursiera.
Adrian Manaila, membru in Consiliul BVB, a replicat, aratand ca, pana la modificarea legislatiei in domeniu, care este necesara, singura masura de protectie este angajarea de catre conducerea companiei a unei case de avocatura cunoscute, care sa asiste si sa-si dea "girul" la fiecare sedinta a AGA.

Mai multi investitori straini
Prin conferinta itinerata "Finantarea companiilor prin bursa", conducerea BVB, impreuna cu Asociatia Brokerilor, isi propune sa reuneasca laolalta atat societati listate, cat si care intentioneaza sa intre la cota Bursei. De asemenea, seminariile se adreseaza si companiilor prezente pe piata Rasdaq si care vor sa devina mai vizibile, prin promovarea la o categorie superioara.
Directorul general al BVB, Stere Farmache, a remarcat dinamica interesanta a Bursei din ultima perioada. Astfel, daca la finele lui 2006 peste 70% din investitori erau autohtoni, in primul semestru al anului in curs procentul jucatorilor straini a ajuns la 45%.
Cu acelasi prilej, Farmache a demontat si unele prejudecati referitoare la listarea la bursa care se fac simtite in randul conducatorilor de companii. Printre acestea se numara: insuficienta fondurilor necesare succesului unei oferte publice, costurile finantarii de pe piata de capital sau faptul ca nu pot fi listate decat companii de dimensiuni mari.
"Avem segmente pentru toate categoriile de actiuni si pentru aproape toate instrumentele financiare", a tinut sa puncteze directorul general al BVB.

» Legislatia comunitara
a fost tradusa cu omisiuni.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă